Adio, Galatasaray! Turcii anunță că Olimpiu Moruțan poate evolua din sezonul viitor în Liga 2 

Galatasaray Olimpiu Morutan Super League Stranieri Morutan
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 30 Iunie 2022, 14:35
Data actualizarii: Joi 30 Iunie 2022, 14:38

Olimpiu Moruțan are zilele numărate la Galatasaray. 

Olimpiu Moruțan (23 ani) a fost transferat vara trecută de către Galatasaray. Turcii au plătit 4,2 milioane de euro, plus un bonus de performanță de 1,5 milioane de euro, pentru a-și asigura semnătura jucătorului legitimat atunci la FCSB. 

În primele apariții, Moruțan i-a imprsionat pe fanii echipei din Istanbul, însă, odată cu plecarea lui Fatih Terim (68 ani), internaționalul român a început să piardă locul de titular, iar în cele din urmă lotul de 18 jucători.

Galatasaray a avut răbdare doar un sezon cu Moruțan

Chiar dacă mai are contract până în 2026, mijlocașul ofensiv nu va mai avea șansa să-și demonstreze calitățile și în sezonul 2022-2023, Cumhuriyet.com.tr anunță că viitorul lui Moruțan va fi tot în Turcia, doar că nu la Galatasaray, ci la o altă echipă din campionat, sau la una din eșalonul secund. 

„Pe de o altă parte, împrumutul lui Oimpiu Moruţan, care nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, este de actualitate. 

Fotbalistul de 23 de ani poate fi trimis în Super Lig (n.r. - în prima ligă) sau în TFF 1. Lig (n.r. - liga secundă) pentru a fi monitorizat”, scriu jurnaliștii de la Cumhuriyet.com.tr

În primul sezon la Galatasaray, Olimpiu Moruțan a adunat 33 de meciuri în toate competițiile, în care a reușit să marcheze de 3 ori și să ofere 5 pase decisive. Cu toate acestea, cota sa, potrivit Transfermarkt, este de 3,5 milioane de euro. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!