Ravanelli și Zambrotta, profesori pentru cursanții români!

Fabrizio Ravanelli Gianluca Zambrotta Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Septembrie 2021, 16:10
Data actualizarii: Sambata 25 Septembrie 2021, 16:34

Ghiță Mureșan va fi și el la "catedră".

Gianluca Zambrotta și Fabrizio Ravanelli își vor împărtăși secretele succesului din carierele lor de fotbaliști la cursurile Sports Business Academy, prima academie de sports business acreditată la nivelul Uniunii Europene.

Două foste vedete ale fotbalului italian și mondial au acceptat să fie lectori pentru cursanții români la SBA, în această toamnă.

Zambrotta  (44 de ani) a jucat ca fundaș lateral și a fost campion mondial cu Italia în 2006 și finalist la Campionatul European din 2000, a disputat 98 de meciuri pentru națională, a participat la trei turnee finale de CM și la trei Europene și a disputat o finală de Liga Campionilor cu Juventus. A mai jucat, printre altele, la Barcelona și Milan. 

Ravanelli (52 de ani) a fost atacant central la Juventus, Marseille sau Lazio, a câștigat Champions League cu Juve în 1996, înscriind chiar în finala cu Ajax, are 22 de meciuri la naționala Italiei, pentru care a înscris 8 goluri. 

Și Ghiță Mureșan va fi prezent

La cursurile care vor avea loc între 20 octombrie și 9 decembrie, a confirmat participarea și Ghiță Mureșan, poate cel mai bun baschetbalist român al tuturor timpurilor, care a jucat în NBA pentru Washington Bullets și New Jersey Nets. Mureșan va vorbi despre cariera sa de succes, despre momentele dificile și, bineînțeles, despre experiența trăită în cel mai puternic campionat de baschet din lume.

Ancuța Bodnar și Simona Radiș, invitate

Ediția din acest an a Sports Business Academy le are ca invitate de onoare pe singurele campioane olimpice ale României la ediția din acest an a JO de la Tokyo, Ancuța Bodnar și Simona Radiș, care au câștigat medaliile de aur la canotaj, proba de  dublu vâsle. Cele două sportive își vor povesti trăirile și emoțiile, vor discuta cu participanții și vor răspunde la întrebările acestora.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!