La 46 de ani, Lorena Balaci se pregătește de a doua ei căsătorie. Prima, cu Eugen Trică, s-a încheiat acum mai bine de un deceniu, însă cei doi rămân în relații civilizate și acum, în primul rând de dragul băieților lor, care sunt foarte mari deja.

Hristu are 25 de ani, iar Atanas are 20 de ani și e fotbalist, la Universitatea Cluj, formație cu care a semnat după un transfer de la Slatina.

Revenind la Lorena Balaci, ea a vorbit mereu cu decență despre povestea de dragoste pe care a trăit-o alături de Eugen Trică, timp de 17 ani. 

Noi ne-am și căsătorit de foarte tineri. Eu aveam 20 de ani și jumătate, iar Eugen, 22 de ani. Cumva, ne-am pierdut pe noi. Am fost foarte implicaţi în viaţa de familie, cu copii, cu greutăţi, cu probleme, cu dus copii la şcoală, cu luat copiii de la școală. Noi ne-am pierdut noi. Nu mai ieșeam împreunî amândoi. Practic, ne-am dus pe drumuri ușor paralele. Când l-am anunțat pe tata că vreau să divorțez, el a avut o reacție foarte mișto. Mi-a spus așa: <<Măi, tată, eu toată viața mea am muncit pentru ca voi să fiți fericite. Dacă asta te face pe tine fericită, eu nu am ce să-ți spun>>“, spunea Lorena Balaci, în 2018, an în care s-a stins Ilie Balaci.

Lorena Balaci și-a refăcut viața alături de Mădălin Ciucă

Acum, Lorena Balaci trăiește o altă poveste de dragoste, de această dată, alături de Mădălin Ciucă (42 de ani). La fel ca Eugen Trică, Ciucă a evoluat pentru Craiova, gruparea patronată de Adrian Mititelu, fiind chiar căpitanul echipei, la un moment dat. În rest, Ciucă a îmbrăcat tricoul unor formații precum FC Caracal, Gloria Bistrița, Gaz Metan Mediaș, Metalul Reșița, Poli Iași, UTA și FC Argeș. Fostul stoper și-a încheiat cariera după sezonul 2018-2019.

Acum, Mădălin Ciucă și Lorena Balaci formează un cuplu fericit și se pregătesc de nuntă. La ultimele fotografii postate pe rețelele de socializare se vede cum fiica lui Ilie Balaci are inelul de logodnă pe mână.