GALERIE FOTO La defilarea de Ziua Națională, mai mulți spectatori ca pe Arena Națională!

1 decembrie 1 decembrie romania Arcul de Triumf defilare ziua nationala Ziua Nationala a Romaniei Stiri Aproape 100.000 de persoane au participat la festivitățile organizate de Ziua Națională în București / Foto - Gabriel Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 01 Decembrie 2023, 17:15
Data actualizarii: Vineri 01 Decembrie 2023, 17:14

Aproape 100.000 de persoane au participat la festivitățile naționale de la Arcul de Triumf. 

La paradă au participat aproape 100.000 de persoane

La București, Parada Militară Naţională a început în zona Arcului de Triumf, la ora 11:00, și a fost urmărită de aproape 100.000 de persoane, majoritatea fiind copii și tineri. Politicenii și invitații lor au stat la tribuna oficială, în timp ce publicul s-a întins pe ambele părți ale traseului de defilare, mulțimea fiind atent păzită de polișțiști, jandarmi, trupe speciale și membrii ai Poliției Militare. 

La eveniment au participat peste 2.400 de militari şi specialişti, plus tehnică de luptă modernă, din două ramuri ale Forțele Armate Române - Forțele Terestre și Forțele Aeriene. Avioanele și elicopterele au survolat cerul de deasupra locului de desfășurare al paradei, iar tancurile, blindatele și vehiculele speciale ale MApN au putut fi admirate și fotografiate pe Bulevardul Aviatorilor. La defilarea soldaților au participat și militari străini din cadrul detașamentelor dislocate în România și din țările aliate NATO care se află pe teritoriul țării noastre.  

  • Aproape 100.000 de persoane au participat la festivitățile organizate de Ziua Națională în București / Foto - Gabriel Chirea

Cele trei date pentru Ziua Națională a României

Data de 1 decembrie a fost adoptată drept Ziua Națională a României în 1990, aceasta semnificând Marea Unire din 1918, cu Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul, după ce Basarabia și Bucovina se alăturaseră deja țării. În perioada regimului comunist, ziua de 23 August a fost sărbătorită ca Zi Națională, această dată fiind cea a actului politic de la 23 august 1944, când Regele Mihai I a dat o lovitură de stat împotriva regimului Mareșalului Antonescu și a întors armele împotriva aliaților naziști, facilitând intrarea trupelor sovietice în țară și preluarea controlului politic de comuniști. 

În perioada regală, Ziua Națională se sărbătorea pe 10 mai. Aceasta avea o triplă semnificație istorică: intrarea în București a prințului Carol I de Hohenzollern, în 1866; semnarea documentului oficial de independență față de Imperiul Otoman, după ratificarea în Parlament, în 1877; proclamarea Regatului României și încoronarea lui Carol I ca rege, în 1881. În România se mai sărbătorește și Mica Unire, alipirea principatelor Țara Românească și Moldova, pe 24 ianuarie 1859, sub o singură conducere și structură centrală.    

Foto - Gabriel Chirea 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!