Cătălin Cîrjan: "Nu voi petrece excesiv, ci vom organiza o masă în familie"

Cătălin Cîrjan, unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Dinamo și din Liga 1, împlineșe astăzi 23 de ani, în aceeași zi în care se sărbătorește Ziua Națională a României. "Cred că suntem bine unde suntem. Avem un sezon bun, dar ne dorim și mai mult. Ne dorim să intrăm în play-off și după aceea vom vedea unde vom termina.

O să sărbătoresc mai mult de Ziua Națională, pentru că este și ziua mea pe 1 decembrie. E ziua tuturor românilor și le zic 'La mulți ani!', dar a mea e de două ori astăzi. Dar nu voi petrece excesiv, ci vom organiza o masă în familie", a mărturisit fotbalistul. 

Andrei Nicolescu: "Clubul Dinamo poate să-și arate patriotismul prin fapte"

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, crede că cel mai frumos mod prin care cubul său își poate arăta patriotismul este să propună jucători echipei naționale și să reprezente onorabil fotbalul românesc în cupele europene. "Mă uitam la un clip pe care l-am făcut în catonamentul din iarnă, din ianuarie. Am spus că dorința mea e să îmi pierd calitatea de administrator special, pe care o aveam atunci. Acesta este un pas foarte important pe care clubul a reușit să-l facă în 2025. Avem posibilitatea să ne calificăm în cupele europene, cred că e un mare plus și o reușită pentru clubul Dinamo.

Pe 1 decembrie, ca și club, o să muncim. Avem un antrenament pregătitor pentru meci. Clubul Dinamo poate să-și arate patriotismul prin fapte. Să ajungă la un nivel de performanță constant, unde să poată furniza constant jucători echipei naționale, să fie constant în cupele europene și să reușească performanțe și la nivel european. 

Ca persoană, consider că Ziua Națională e un moment când ne aducem un pic aminte de istoria României, de greutățile din trecut și de modul în care am trecut de ele, de multe ori prin sacrificii mari. Din perspectiva mea, eu nu particip la parade. Nu merg la evenimentele astea, pentru că mi se pare e mai mult de fațadă. Nu e o chestie reală și prefer să petrec această zi în familie. Nu sunt nici fanul mâncării considerate tradiționale de Ziua Națională, cum e fasolea cu ciolan. Eu am copilărit la țară, știu ce înseamnă și mi-a trecut. Pot să mânânc cu plăcere produse românești, dar nu tot timpul", a precizat acesta.

Florentin Petre: "Ce îmi va pune soția pe masă, aia voi mânca. Nu țin regim"

Florentin Petre, fost mare jucător al lui Dinamo și al echipei naționale și actualul secund al "câinilor", spune că va degusta cu plăcere meniul tradițional gătit de soția sa. "Părerea mea este că 2025 a fost un an bun, ținând cont de zona cu probleme pe care am traversat-o ani de zile. Prezența în play-off-ul din sezonul trecut consider că este un început al lucrului făcut bine la Dinamo. Sper să avem continuitate și să reușim lucruri și mai frumoase în 2026. 

Ziua de 1 decembrie o sărbătorim prin muncă, ne pregătim de următorul meci pe care îl avem de disputat. Eu mănânc tradițional, nu țin regim pentru că mi-am format metabolismul și încă sunt activ. Suntem atenți la alimentație, dar suntem români, urmăm tradițiile. Nu mă feresc să spun, ce îmi va pune soția pe masă, aia voi mânca. Le urez tuturor românilor să fim sănătoși, să avem tot ce ne dorim, să ducem o viață mult mai liniștită și să nu avem grija zilei de mâine", a precizat antrenorul lui Dinamo.