Iranul e bombardat de 8 zile și, atât în Diaspora, cât și în interiorul țării, sunt oameni care celebrează acest atac!
Vorbim despre un paradox aproape nemaiîntâlnit în istoria omenirii. De ce însă iranienii, mai ales cei din țară, au ajuns să aibă o asemenea reacție șocantă, de a se bucura în mijlocul exploziilor din jurul lor? Răspunsul ni l-a oferit Alireza Mousavi (35 de ani), pivotul Universității Cluj, multiplu campion cu Dinamo în perioada 2015-2022.
În cadrul unui interviu cutremurător, Alireza, jucător cu peste 97 de selecții în naționala de handbal a Iranului, a vorbit cu furie și suferință în voce despre drama țării în care s-a născut.
Sport.ro: Înainte să intrăm în subiect, vreau să știu dacă ai dat de familia ta? Dacă sunt bine, în siguranță?
Alireza Mousavi: De când a început războiul, abia aseară am reușit să dau de ai mei, în Isfehan. Am format numărul zile la rând, niciun răspuns. Aseară, prin nu știu ce miracol, s-a făcut conexiunea și am apucat să vorbesc un minut cu mama. Mi-a zis că sunt bine și că nu ies din casă. Foarte puțin am apucat să vorbesc cu ei. Mama zicea că, în Isfehan, se aud doar explozii.
Cât de mult urmărești situația din Iran, de când au început protestele și apoi războiul?
Sunt lipit de televizor, cu ochii pe rețelele de socializare, din momentul în care vin acasă. E o tragedie de nedescris ce s-a întâmplat în proteste. Doi dintre prietenii mei din copilărie s-au prăpădit în proteste! Unul dintre ei... Mama lui își dădea palme deasupra mormântului și spunea „Trăiască Șahul, trăiască Șahul“. Ți se rupea sufletul, când vedeai înregistrarea imaginilor! Apoi, tot în proteste, alți trei prieteni, handbaliști toți, au fost răniți grav, împușcați. Unul dintre ei a fost împușcat în cot, în coapsă, în picior. Ceva cumplit! Altul a stat vreo zece ore cu glonțul în picior, până s-a găsit un doctor care să-l opereze pe ascuns.
De ce pe ascuns?
Pentru că au fost cazuri în care oamenii regimului au făcut raiduri în spitale, au văzut protestatari răniți, sedați după operație, și i-au împușcat în cap. Un singur glonț, direct la morgă! Ceva inimaginabil! Am și prieteni care au fost arestați în proteste.
Și ce au pățit?
Îți spun de un cuplu: amândoi băgați în duba poliției, în Isfehan, lângă clădirea Televiziunii Publice. De atunci, au trecut mai bine de 50 de zile. De femeia arestată nu se știe nimic. Bărbatul ei e în închisoare. Cu brațul fracturat. Varză l-au făcut! Cuplu cu doi copii acasă. Cumplit, cumplit...
„Nu poți să ucizi 30,000-40,000 de oameni în proteste și să ai pretenția să rămâi la putere“
Alireza, crezi că bombardamentele de acum ne vor scăpa de regimul ăsta?
În primul rând, îmi doresc să fie cât mai puține victime din rândul civililor. Să fie lovite doar clădirile regimului. Eu nu știu ce va urma. Dar îți spun ceva: totul se plătește pe lumea asta! Ce pățește regimul acum se numește karma! E blestemul mamei care și-a pierdut copilul în proteste. Nu poți să ucizi 30,000 – 40,000 de oameni cu sânge rece și apoi să ai pretenția să rămâi la putere și să conduci țara, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu se poate așa ceva! Îți spun așa: eu sunt împotriva războiului, dar războiul ăsta e blestemul poporului! E decontul pe care l-a primit acest regim pentru crimele inimaginabile comise în ianuarie. Amir, am sufletul vraiște...
Simt, într-adevăr, durerea și revolta în vocea ta. Te știu de peste zece ani și parcă niciodată n-ai fost atât de furios ca acum...
Amir, cum să ucizi 30,000 – 40,000 de oameni în proteste și să zici că au fost teroriști?! E peste puterea mea de înțelegere așa ceva! Care teroriști?! Pe unii dintre acești oameni îi știam personal. Erau cu sportul. Cum să-i etichetezi drept teroriști? Nu se poate! Măi omule, cei care au fost măcelăriți, pur și simplu, au fost oameni de rând. Ca mine și ca tine. Amir, unul dintre cei împușcați în proteste, de care ți-am zis, mi-a fost coleg de cameră la acțiunile naționalei de tineret! Era cât pe ce să semneze cu o echipă de handbal din Europa. Era sportiv. Cum să zici că omul ăsta, care s-a luptat sub steagul Iranului la un moment dat, a fost terorist?!
„Și-au îngropat copilul în curte, ca să nu fie luat cadavrul de oamenii regimului“
Au fost voci care au spus că, în proteste, au fost omorâți chiar mai mult de 30,000 – 40,000...
Tot ce e posibil! Au fost familii care și-au îngropat copilul în curte, pe ascuns! Le era frică să nu vină oamenii regimului și să le ia cadavrul. Și au îngropat copilul în curte. Abia după câteva zile, când s-au mai liniștit apele, l-au scos de acolo și i-au organizat o înmormântare în cimitir. Frate, nenorocirile ăstea au urmări. Nu poți să tratezi oamenii așa și apoi să te comporți de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat! Asta e karma! Au măcelărit niște oameni care n-au fost nici teroriști, nici nimic. Singura lor „vină“ a fost că au ieșit pe străzi, ca să-și strige disperarea. Niște oameni care au visat la libertate. Niște oameni striviți de inflație, de dificultățile vieții...
Alireza, ești în România din 2014. Credeai vreodată că vei vedea Iranul în două războaie? Pe cel de 12 zile l-ai prins acolo, la Isfehan. Pe cel de acum îl vezi la televizor...
Când poporul tău e nemulțumit de tine, când oamenilor le-ai făcut numai rele, ăsta e decontul! Dar de ce nu le-ați dat oamenilor ăstora puțină libertate? De ce nu le-ați oferit motive de bucurie? În loc să aibă grijă de popor, au trimis banii țării în Siria, în Liban. Au ținut lumea în foame! Ce să facă oamenii ăștia? Inflație galopantă, explozia prețurilor... Frate, în Iran, dormi la noapte, te trezești dimineață și totul s-a scumpit din nou. Unde vezi așa ceva?! Cum e posibil ca o țară cu resursele naturale ale Iranului, cu petrol, cu gaze, să ajungă în situația ăsta?! Hai să-ți povestesc ceva...
Te rog...
Frate, amândoi suntem musulmani, avem credință, avem respect pentru Coran. Sunt chestii sufletești pentru noi. Eu n-am treabă cine vrea să vină în Iran, cine vrea să plece. Acum, îți vorbesc din postura unui om credincios. Frate, eu, ultima dată când am fost în Iran, mergeam și cumpăram un kilogram de fructe cu 3 lei, să zicem. Și, a doua zi, prețul sărea la 4,5 lei! Cum se poate? Unde pe lumea ăsta prețul aproape că se dublează de pe-o zi pe alta?! De ce guvernul n-a făcut nimic, dar nimic, ca să controleze inflația, cât de cât? Au adus oamenii în pragul disperării! Și ce oameni buni avem, Amir! De o bunătate rar întâlnită! Dar i-au strivit pe acești oameni. I-au distrus. De asta spun, încă o dată: războiul ăsta e blestemul oamenilor pentru acest regim. E karma. E confirmarea că totul se plătește pe lumea ăsta!
„În Iran, bărbații de vârsta mea arată de parcă ar avea 50 de ani“
Alireza, cum vezi viitorul Iranului?
Singura mea dorință e ca, în primul rând, oamenii să ajungă la libertatea după care tânjesc! Vreau ca poporul meu să o ducă bine. Să nu aibă în fiecare oră din fiecare zi grija inflației. Amir, în Iran, cei mai mulți prieteni de-ai mei trăiesc de pe-o zi pe alta. Nu trăiesc, dau din coate ca să supraviețuiască! Mă uit la ei, sunt de vârsta mea, dar arată de parcă ar avea 50 de ani! Problemele de acolo i-au strivit, i-au îmbătrânit. Când îi vezi, o iei razna! Amir, îți mai spun ceva, că nu mă pot controla acum, fierb...
Te rog...
Cunosc oameni, în Isfehan, care dorm nemâncați! Sunt bărbați, cu familii, de vârsta mea, 35, 36, 37 de ani, umblă fără să aibă 5 euro în buzunar. 5 euro! Cum să muncești o lună întreagă și să n-ajungi să ai 5 euro în buzunar?! Că ai de plătit rate, ai cheltuieli tot mai mari, prețurile cresc încontinuu. Și, la finalul zilei, nu rămâi nici măcar cu 5 euro în buzunar. Ce țară e ăsta? Apoi, dacă reușești, totuși, să-ți faci propria afacere, te seacă guvernul cu taxele. De nu-ți rămâne nimic. Dar nimic! Știi ce ți se întâmplă, când trăiești în Iran?
Te ascult...
Te saturi de viață! Te saturi (n.r. – urlă). Frate, îți mai spun, pentru a nu știu câta oară: războiul ăsta e blestemul acestori tineri care i-a ajuns pe oamenii din fruntea țării! E blestemul familiilor care și i-au pierdut pe cei dragi, în ultimele proteste.
Ce te întreabă colegii, românii, despre ce se întâmplă în Iran?
Mă întreabă tot timpul, în fiecare zi. Și coechipierii, și clujenii cu care mă văd pe stradă, dar și prietenii mei din alte orașe. Mă consolează, mă încurajează, zici că sunt din familia mea. Sincer îți spun, reacțiile lor mă calmează. Le mulțumesc tuturor pe această cale!
„Dacă cineva va mai chema lumea pe străzi, atunci va fi genocid. Cu peste 500,000 de morți“
Sincer, vezi vreun scenariu optimist pentru viitorul Iranului?
Acum, cel mai mult îmi e frică de ce va urma după bombardamente. Să nu ajungem ca Siria, ca Irak, ca Afganistan! Să nu fie războaie civile. Dar, de fapt, altceva mă sperie și mai tare...
Ce anume?
Mă oripilează gândul că, după atacul ăsta, poate veni cineva. Să zicem fiul fostului Șah al Iranului și să cheamă lumea să iasă pe străzi. Îți spun așa: va fi genocid! Iar cine îi va chema pe oameni pe străzi va avea mâinile murdare de sângele celor care vor fi măcelăriți încă o dată. Dacă la protestele din ianuarie au murit 30,000 – 40,000, de această dată, pregătește-te pentru 400,000, 500,000! Genocid. Sper din toată inima ca nimeni să nu le ceară oamenilor să iasă din nou pe străzi.
Și, în condițiile astea, cum crezi că poate cădea regimul?
Printr-o implozie. Dacă armata va veni lângă popor. Asta e singura șansă. Pentru că, în interiorul Gărzilor Revoluționare, în interiorul Basij (n.r. – grupare paramilitară), n-ai cum să pătrunzi. E imposibil! Sunt îndoctrinați până în măduva oaselor. Am simțit pe propria piele.
Cum?
La plecarea din Iran, în aeroport, treci de două filtre. Un filtru al Poliției de Frontieră și un filtru al Gărzilor Revoluționare. Era vară. Aveam pantalonii puțin ridicați la glezne. Imediat, la filtrul Gărzilor Revoluționare, a sărit la mine un puști. N-avea mai mult de 20 de ani. M-a luat direct: „Ce ești tu, fată?! Noi am dat martiri la războiul de 8 ani cu Irakul, ca să umbli tu cu gleznele la vedere?!“. Îți dai seama că îmi venea să-l iau la bătaie. Dar a trebuit să înghit în sec, ca să trec de acel filtru. De asta spun că nu există nicio șansă ca Gărzile Revoluționare și Basij să trădeze. Singura mea speranță e ca armata să vină lângă popor.
