„Bölöni - Legenda care ne leagă“ e titlul documentarului realizat de regizorii Tamás Kollarik (Ungaria) și Attila Szabó (România) despre cel mai mare fotbalist de etnie maghiară din istoria fotbalului românesc.

Așa se și explică titlul documentarului, cel de limba română – în maghiară, filmul e intitulat Bölöni - Az erdélyi legenda (Bölöni, o legendă din Ardeal). Pentru că, deși a scris istorie în fotbalul nostru, Bölöni a fost mereu prețuit și de unguri. Acest documentar realizat despre viața sa, finanțat din Ungaria, e doar încă o dovadă, în acest sens. De amintit că pe „Pușkaș Arena“, cel mai mare stadion din Budapesta, există un portret imens al lui Bölöni, alături de fotografiile altor jucători emblematici ai fotbalului maghiar.

Documentarul Bölöni, emoționant

Revenind la documentarul care tocmai a fost lansat și în țară, acesta durează 120 de minute, însă e atât de bine realizat, încât timpul trece parcă pe repede înainte! De altfel, pe site-ul IMDB, renumit la nivel mondial pentru recenziile despre filme, „Bölöni - Legenda care ne leagă“ are un scor excelent: 7,5 din 10!

Ceea ce face filmul remarcabil, dincolo de povestea savuroasă și emoționantă a personajului principal, e partea cu imaginile din arhivă. Multe dintre ele sunt prezentate publicului larg, în premieră. 

Pentru a face rost de aceste imagini, cu un Bölöni foarte tânăr din perioada Târgu-Mureș și Steaua, realizatorii filmului au băgat adânc mâna în buzunar! Imaginile de arhivă, cumpărate de la TVR au costat 8.000 de euro pe minut! Cele obținute din arhiva FIFA și UEFA au fost și mai scumpe: 12.000 de euro pe minut!

Așadar, „Bölöni - Legenda care ne leagă“ a avut un buget foarte mare, de câteva sute de mii de euro. Pentru că, dincolo de imaginile spectaculoase din arhivă, realizarea documentarului a necesitat și călătorii în jurul Europei. Pentru realizarea unor interviuri cu fotbaliștii emblematici ale căror cariere au fost marcate de antrenorul Bölöni. La acest capitol, declarațiile oferite de Quaresma, Varane, Joao Pinto, Axel Witsel și Petr Čech sunt extraordinare și ne arată fața nevăzută a antrenorului Bölöni.

Un ultim amănunt care evidențiază munca titanică a regizorilor: aceștia au vizionat peste 200 de ore de filmări, pentru a realiza acest documentar de 120 de minute.