Tenis De Masa Bernadette Szocs Hunor Szocs Sporturi

GALERIE FOTO Bernadette Szocs și Hunor Szocs au trecut la volan. Componenții lotului de tenis de masă, show cu "motor"

Bernadette e componentă a naționalei de tenis de masă, multiplă medaliată la Campionatul European pe echipe, în timp ce fratele său, Hunor, e component al reprezentativei masculine de tenis de masă. 

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 06 Ianuarie 2022, 12:40
Data actualizarii: Joi 06 Ianuarie 2022, 12:34
  • Frații Bernadette și Hunor Szocs sunt buni nu doar la tenis de masă, ci și pe pista de karting
  • Hunor și-a adus aminte de anii copilăriei, pe vremea când se uita alături de tatăl său la toate cursele de Formula 1

„Pasiunea pentru karturi o am de la Bremen, când, din greșeală, am ajuns la un circuit de karting, iar după, un sezon întreg am mers să mă dau de trei ori pe săptămână”, a declarat, pentru Sportsnet, Hunor Szocs, component al echipei naționale masculine de tenis de masă a României. 

Bernie a prins microbul mașinilor de la fratele ei. Chiar dacă încă nu are permis, frumoasa blondă se descurcă de minune la volanul kartului. 

  • Bernadette Szocs

“Când am văzut că fratelui meu îi place atât de mult, am zis să merg și eu cu el și să încerc. Prima dată mi-a fost puțin frică prima dată, dar după am prins curaj”,  a precizat Bernadette Szocs, componentă a echipei naționale feminine de tenis de masă a României.

În timpul cursei, Bernie a avut parte și de un mic incident. „Am vrut să-l evit pe fratele meu ... decât să intru în el, mai bine am intrat eu în pereți”, s-a confesat sportiva tricoloră.

Dacă la tenis de masă, Bernie e cea mai bună, la karting lucrurile stău invers. „Am progresat foarte mult la Bremen. Am ajuns să am față de un profesionist doar cu 4 sutimi mai puțin decât el pe circuitul din Germania”, punctează cel alintat Huni.

Sportivul a dezvăluit că este fanul sporturilor extreme. „Mi-am dat seama că îmi plac foarte mult sporturile pline de adrenalină. În urmă cu 3 ani am sărit și cu parașuta din avion și motto-ul meu în viață este „keep pushing the limits” și cumva mi se potrivește” – Hunor Szocs, component al echipei naționale masculine de tenis de masă a României. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!