Cooper DeJean a scris istorie la Super Bowl, după ce a reușit să marcheze un touchdown, în urma unei interceptări în fața lui Patrick Mahomes, ceea ce a adus un avantaj solid pentru Philadelphia Eagles, 17-0. Până la finalul celui de-al doilea sfert, scorul a devenit 24-0.
Cooper DeJean a devenit primul jucător din istoria Super Bowl, care reușește un touchdown de ziua lui, după ce a împlinit 22 de ani în ziua meciului.
Detalii despre Super Bowl 2025
În urmă cu trei ani, Chiefs și Eagles au oferit 73 de puncte într-o victorie dramatică pentru Chief, 38-35. A fost un meci pentru istorie în special datorită prestației excepționale a marilor staruri de la cele două echipe, Patrick Mahomes și Jalen Hurts.
Cu peste 100 de milioane de urmăritori, Super Bowl este fenomenul mondial care unește oameni de pretutindeni în spiritul american. E mai mult decât un simplu meci de fotbal american – finala NFL este cel mai important eveniment sportiv din Statele Unite ale Americii, iar emblematicul concert din pauză este visul oricărui artist. În acest an, abonații VOYO au putut urmări LIVE acest spectacol mondial.
Pentru prima dată în istoria Super Bowl, organizatorii au amenajat loje chiar pe teren, oferind o experiență de neegalat pentru cei mai înrăiți suporteri. Aceste loje de lux, care pot găzdui până la 25 de persoane, costă între 500.000 și 750.000 de dolari, ceea ce înseamnă că un singur loc poate ajunge la 30.000 de dolari.