S-a săturat și vrea să plece de la Barcelona! Anunțul făcut de spanioli

Barcelona ferran torres Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 07 Decembrie 2023, 13:12
Data actualizarii: Joi 07 Decembrie 2023, 13:12

Un jucător de la Barcelona s-a săturat de statutul de rezervă și vrea să plece de la echipă în următoarea perioadă de transferuri.

Ferran Torres (23 de ani) a ajuns pe Camp Nou la începutul anului 2022, pentru 55 de milioane de euro, de la Manchester City, iar acum ar vrea să plece de la echipă.

Ferran Torres vrea să plece de la Barcelona

Spaniolul nu vrea să mai fie rezervă la echipa lui Xavi, iar din această iarnă va concura pentru postul de titular și cu brazilianul Vitor Roque, astfel că situația sa va deveni și mai complicată, scrie AS.com.

În plus, relațiile dintre conducerea clubului și agentul jucătorului nu ar fi prea bune, un alt motiv pentru care despărțirea dintre cele două părți ar fi din ce în ce mai aproape.

În acest sezon, Ferran Torres a evoluat în 19 partide pentru Barcelona, multe dintre acestea din postura de rezervă, reușind să înscrie de cinci ori și să ofere două pase decisive.

În 2022, cele două părți au semnat un contract valabil pentru cinci ani, adică până în 2027.

Barcelona, pe locul trei în La Liga

Barcelona este pe locul trei în campionatul Spaniei, cu 34 de puncte, la patru distanță de primele două clasate, Real Madrid și surpriza Girona.

Chiar cu Girona va juca Barcelona în următoarea etapă, pe teren propriu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!