"Perez nu pierde niciodată!" Ultimele dezvăluiri despre mutarea lui Mbappe la Real Madrid

Real Madrid kylian mbappe la liga PSG Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 26 Septembrie 2023, 10:00
Data actualizarii: Marti 26 Septembrie 2023, 10:00

"Telenovela" Kylian Mbappe, la Real Madrid e de departe de a se fi încheiat.

Starul francez se află la Paris Saint-Germain din iulie 2018. Cotat la 180 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, Kylian Mbappe mai are contract cu gruparea pariziană până la finele sezonului 2023/24.

"Perez nu pierde niciodată!" Ultimele dezvăluiri despre mutarea lui Mbappe la Real Madrid

Javier Tebas, președintele La Liga, a vorbit despre transferul lui Kylian Mbappe la Real Madrid. Oficialul a subliniat că e sigur 70-80% că mutarea francezului la gruparea „blanco” se va face vara viitoare.

"Florentino Perez nu pierde niciodată. Nu sunt convins, dar e ca un destin pentru el, sunt sigur. Cred că Kylian Mbappe va fi în La Liga sezonul următor 70 sau 80 la sută”, a spus Javier Tebas, potrivit GOAL.

În presa din străinătate se tot vehiculează transferul lui Kylian Mbappe la echipa din La Liga de ceva ani. În 2022 a fost extrem de aproape, doar că starul francez a decis să-și prelungească înțelegerea.

PSG l-a cumpărat pe Kylian Mbappe în 2018 de la AS Monaco, pentru 180 milioane, moment în care fotbalistul era evaluat de Transfermarkt la 120 milioane. 

Luis Enrique a oferit detalii despre starea de sănătate a lui Kylian Mbappe. Cât va lipsi starul francez

Accidentarea suferită de Kylian Mbappe în cursul derby-ului din Ligue 1 cu Olympique Marseille (4-0) nu este una gravă, a ţinut să asigure tehnicianul campioanei. Starul francez a suferit o leziune la glezna stângă şi a părăsit terenul după o jumătate de oră de joc, duminică seara pe Parc des Princes.

"Nu este o problemă serioasă, dar a acuzat dureri. Cred că a fost cel mai bine să iasă. Dar nu e nimic important, până la urmă totul este bine", a declarat Luis Enrique în cursul unei conferinţe de presă. „Va fi disponibil rapid, a fost mai bine să nu îşi asume niciun risc, mai ales când un jucător nu este la 100, pentru a nu înrăutăţi lucrurile", a adăugat fostul selecţioner al Spaniei.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!