După eliminarea din UEFA Champions League, în fața celor de la Bayern Munchen (1-2, 3-4), Real Madrid are șanse mari să încheie încă un sezon fără trofeu, ținând cont că rivala Barcelona este la nouă puncte distanță în fruntea clasamentului din La Liga și este mare favorită pentru câștigarea titlului.

”Interimarul” Alvaro Arbeloa (43 de ani) nu va rămâne la echipă, astfel că i se caută deja un înlocuitor. Florentino Perez visează la Jurgen Klopp, dar în același timp pune la cale și câteva plecări din cadrul lotului.

Real Madrid vrea să scape de Raul Asencio

Pe lângă David Alaba (33 de ani), Antonio Rudiger (33 de ani) și Dani Carvajal (34 de ani), care vor ajunge la finalul contractelor, de la echipă ar putea pleca și Raul Asencio (23 de ani), fundașul central crescut de Real Madrid și aflat în lotul primei echipe de doi ani.

Chiar dacă înțelegerea dintre cele două părți se întinde până în 2031, Real Madrid ar fi gata să-l vândă pe Asencio încă din această vară. Doar că jucătorul nu are nicio intenție de a pleca de la echipa sa, anunță publicația spaniolă Mundo Deportivo.

Cel mai probabil, Real Madrid vrea să scape de Asencio pentru a ”reconstrui” linia defensivă în această perioadă de mercato. Pe lângă cei trei amintiți mai sus, sunt zvonuri potrivit cărora și Dean Hujisen (21 de ani) ar urma să plece, după ce nu a impresionat în primul său sezon pe ”Bernabeu”.

Economie majoră în vară la Real Madrid

Pe lângă ”reconstrucție”, la Real Madrid intervine și factorul financiar. Alaba, Rudiger și Carvajal se află în topul salariilor de la echipă, potrivit Capology.com.

Austriacul este al treilea cel mai bine plătit, cu o remunerație anuală de 13,5 milioane de euro. În acest top este depășit doar de Kylian Mbappe (34 de milioane de euro) și Vinicius (18 milioane de euro).

Rudiger câștigă nouă milioane de euro anual, în timp ce ”veteranul” Dani Carvajal are un salariu de 6,2 milioane de euro. Asencio, jucătorul de care Realul vrea să scape, este la coada clasamentului, cu o remunerație anuală de 3,7 milioane de euro.