Lovitura plănuită de Real Madrid. Spaniolii scriu că Ancelotti îl vrea pe fiul unui campion mondial cu Franța

Real Madrid Khephren Thuram transferuri real madrid Spania Carlo Ancelotti
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 22 Februarie 2022, 17:00
Data actualizarii: Marti 22 Februarie 2022, 17:30

Real Madrid e lider în La Liga, cu 87 de puncte după 38 de etape. Barcelona ocupă locul secund, cu 82 de puncte.

Real Madrid e dispusă să cheltuiască sume mari pentru a domina La Liga. Și nu doar în privința lui Killian Mbappe.

Echipa condusă de italianul Carlo Ancelotti plănuiește să-l transfere pe francezul în vârstă de 20 de ani Khephren Thuram, mijlocașul defensiv al formației OGC Nice. 

Fiul lui Lilian Thuram, campion mondial în 1998, mai are contract cu formația din Ligue 1 a până pe 30 iunie 2025, însă publicația spaniolă Fichajes susține că gruparea Blanco intenționează să-l transfere din vară. 

Khephren Thuram e cotat la 10 milioane de euro

Khephren are 1,91 m, e internațional de tineret și a jucat în acest sezon 24 de partide și a marcat trei goluri pentru Nice. Khephren e fratele mai mic al jucătorului Borussiei Monchengladbach, Marcus Thuram, fotbalist căruia îi expiră înțelegerea cu trupa din Bundesliga pe 30 iunie 2023. 

Sursa citată susține că oficialii de la Real Madrid se gândesc la Thuram ca o soluție pentru a-l înlocui pe brazilianul Casemiro, fotbalist în vârstă de 29 de ani, cotat la 60 milioane de euro. 

Khephren Thuram a început fotbalul la AS Monaco și a fost transferat de Nice în urmă cu doi ani, pentru suma de 500.000 de euro. În prezent, e cotat la 10 milioane de euro.

Real Madrid a fost învinsă în turul optimilor Ligii Campionilor, scor 0-1, în Franța, săpătămâna trecută de Paris Saint-Germain.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!