Cota sa actuală pe Transfermarkt a explodat la 200 de milioane de euro, o sumă uriașă pentru un fotbalist care, acum trei ani, putea ajunge la Bayern Munchen pentru doar 5 milioane de euro!

Potrivit Bild, Bayern a încercat să-l transfere pe Yamal în februarie 2022, când avea doar 14 ani. O delegație condusă de Hasan Salihamidzic și Marco Neppe a venit la Barcelona pentru a negocia transferul lui Gavi, iar atunci a fost remarcat și Yamal, care nu debutase încă pentru prima echipă.

Lamine Yamal putea fi transferat la Bayern pentru doar 5 milioane de euro

Bavarezii au discutat inclusiv cu părinții tânărului și erau gata să plătească 5 milioane de euro la semnătură, însă mutarea putea fi realizată abia după ce acesta împlinea 16 ani. Între timp, Lamine și-a schimbat agentul, începând colaborarea cu Jorge Mendes, iar Xavi l-a promovat rapid la echipa mare după plecarea lui Ousmane Dembele la PSG.

Odată cu debutul său pentru Barcelona, totul s-a schimbat. Lamine a explodat, a devenit om de bază la doar 15 ani și clubul catalan l-a declarat „netransferabil”. 

În doar doi ani, a bătut record după record și a adunat deja 118 meciuri, 27 de goluri și 37 de assisturi pentru Barça, cucerind patru trofee și fiind desemnat cel mai bun tânăr jucător la Euro, câștigat de Spania.