După 37 de runde disputate în primul eșalon al Spaniei, formația dirijată de Hansi Flick a bifat 31 de victorii, la care s-au adăugat un rezultat de egalitate și cinci înfrângeri.

FC Barcelona a dat lovitura cu o etapă înainte de finalul campionatului: ”Contract până în 2028!”

La o zi după victoria cu Betis Sevilla de pe teren propriu, FC Barcelona a anunțat că înțelegerea contractuală cu Hansi Flick a fost prelungită până la finalul sezonului 2027/28.

  • Mai mult decât atât, în contract este stipulată și o clauză de prelungire pe încă un sezon

”Hansi Flick, arhitectul unei Barcelona câștigătoare. Dacă în primul său sezon Hansi Flick le-a readus speranța fanilor, în al doilea a confirmat că entuziasmul se baza pe o realitate. 

Antrenorul german a construit o echipă competitivă, fidelă identității clubului, capabilă să domine jocul intern și să-și recâștige locul în elita europeană. 

Prin prelungirea contractului său, FC Barcelona asigură continuitatea antrenorului și a proiectului”, se arată în comunicatul emis de catalani.

Hansi Flick a preluat-o pe FC Barcelona în urmă cu aproape doi ani, iar de atunci a bifat 116 apariții în toate competițiile pe banca grupării din Catalonia și a înregistrat o medie de 2.36 puncte pe meci, conform statisticilor transfermarkt.

Flick IN, Lewandowski OUT

Robert Lewandowski va pleca la finalul sezonului. El și-a luat rămas bun de la suporterii catalani duminică seară, după ce s-a încheiat partida cu Betis Sevilla.

După meci, Flick și-a exprimat regretul cu privire la despărțirea de atacantul polonez, pe care l-a descris drept un model de urmat pentru profesionalismul său.

”Pierdem un jucător mare. Nu va fi ușor să găsim un înlocuitor pe măsura lui. Așa e viața! Nu știu ce se va întâmpla în sezonul viitor, urmărim piața transferurilor.

Am vorbit cu Robert, și-a luat rămas bun. A fost o perioadă frumoasă. Am lucrat cu Robert la ultimele două echipe. Am câștigat împreună 9 titluri. Îl admir, are grijă de el pentru a fi la 100%. Este un model de urmat”, a declarat Hansi Flick, în cadrul unei conferențe de presă.