VIDEO Don Carlo, spumos înainte de Real Madrid - Valencia: „Va veni și ziua când îl vor da afară și pe Guardiola!”

Carlo Ancelotti Pep Guardiola Real Madrid Real Madrid - Valencia Spania Pep Guardiola și Carlo Ancelotti
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Februarie 2023, 17:50
Data actualizarii: Miercuri 01 Februarie 2023, 17:58

Carlo Ancelotti a vorbit despre soarta antrenorilor și despre situația specială în care se află Pep Guardiola. 

Egalul din etapa trecută, 0-0 cu Real Sociedad, a îndepărtat-o pe Real Madrid la 5 puncte de liderul FC Barcelona. După 18 etape, gruparea de pe Santiago Bernabeu are 42 de puncte, în timp ce catalanii au acumulat 47 de puncte. 

În runda a 19-a din LaLiga, Real Madrid va primi vizita Valenciei, pe 2 februarie, de la 22:00. „Liliecii” se vor deplasa pe terenul campioanei Spaniei fără Gennaro Gattuso (45 ani), care și-a reziliat contractul pe 30 ianuarie, în urma unei discuții cu oficialii clubului. 

Carlo Ancelotti îl avertizează pe Pep Guardiola 

Cu toate acestea, Carlo Ancelotti (63 ani) este convins că jucătorii Valenciei nu vor ține cont de acest aspect, și la ora meciului vor fi foarte motivați. De asemenea, tehnicianul spaniol a precizat că Pep Guardiola (52 ani) este singurul antrenor, care până acum, nu a fost concediat.

„Când se schimbă un antrenor, nu se face doar din cauza greșelilor sale, ci pentru a schimba o dinamică negativă și, de asemenea, pentru a pune mai multă responsabilitate asupra jucătorilor. Mâine Valencia va fi super motivată.

Cred că pentru un antrenor, a fi concediat face parte din treaba noastră. Nu există un antrenor în lume care să nu fi fost concediat. Cred că singurul este Guardiola. Dacă Pep va continua să antreneze, va veni și ziua în care îl vor da afară”, a declarat Carlo Ancelotti la conferința de presă premergătoare meciului cu Valencia. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!