FC Barcelona a câștigat trei trofee în primul sezon sub comanda lui Hansi Flick (60 de ani), astfel că antrenorul a primit mână liberă pentru a pregăti noua stagiune.

Din acest motiv, Flick ar fi pregătit să renunțe la mai mulți jucători în actuala perioadă de mercato. Germanul ar vrea să facă loc pentru achiziții noi, dar și să cedeze jucătorii cu care nu are o relație grozavă.

Marcus Rashford a anunțat că vrea la Barcelona

Însă, Barcelona vrea să facă și achiziții pe măsură, importante, cu nume, iar un atacant dorit în trecut de catalani a anunțat că este gata să semneze! Este vorba de Marcus Rashford!

Atacantul Marcus Rashford (27 de ani) a evoluat din februarie sub formă de împrumut la Aston Villa, de la Manchester United. Rashford este un produs al ”Diavolilor Roșii”, iar în sezonul trecut a pierdut, treptat, locul de titular pe ”Old Trafford”, iar într-un final a ajuns nici lotul să-l mai prindă.

În iarnă a fost trimis sub formă de împrumut la Aston Villa, cu care a încheiat sezonul 2024-2025 din Premier League pe locul 6, de Europa League, cu 66 de puncte.

Anunț public al lui Rashford, în privința transferului la Barcelona

Se pare că United vrea să se descotorosească de serviciile lui Marcus Rashford la vară. Conform jurnalistului sportiv Fabrizio Romano, echipa i-a setat atacantului prețul de 50 de milioane de euro, iar Barcelona poate forța mutarea!

Rashford tocmai a declarat că este gata să semneze cu gruparea din Spania!

"Da, sigur (n.r. – ar vrea să se transfere la Barcelona)! Toată lumea vrea să joace lângă cei mai buni jucători din lume. Spania e o țară frumoasă, nu e prea departe de casă. 

Familia mea poate veni pentru câteva zile în Spania, este un loc frumos, cu vreme bună”, a spus Rashford, într-un interviu acordat pentru canalul de Youtube XBuyer.