"Barcelona sau Real Madrid?" Cum a răspuns Gică Popescu înainte de El Clasico

Barcelona Gica Popescu Real Madrid Spania Gică Popescu
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 17 Octombrie 2021, 21:47
Data actualizarii: Duminica 17 Octombrie 2021, 22:00

El Clasico e programat pe 24 octombrie, pe Camp Nou, de la 17:15.

Gică Popescu, actual președinte la Farul Constanța, a jucat 94 de meciuri în tricoul blau-grana, a marcat 13 goluri și a oferit o pasă decisivă. Fostul căpitan al trupei de pe Camp Nou a cucerit patru trofee la gruparea catalană în perioada în care vestiarul era înțesat cu nume mari ale fotbalului mondial.

Trupa condusă de Ronald Koeman trece printr-o perioadă plină de frământări. Echipa are evoluții oscilante, iar după plecarea lui Messi la PSG antrenorul nu mai găsește soluții.

”Barcelona nu a avut tocmai un început bun de sezon, probabil că plecarea lui Messi a produs un şoc atât de mare încât echipa nu reuşeşte să îşi revină, să facă puncte. Cred că, pentru prima dată după foarte mult timp, Madrid pleacă favorită. Din păcate, nu are atuuri Barcelona în acest an, încearcă să îşi găsească cadenţa, nu reuşeşte.

Eu cred că Barcloena este într-o schimbare radicală, produc foarte mulţi jucători tineri, fac parte din lotul echipei, probabil că Barclona pregăteşte un proiect bazat pe aceşti jucători tineri. Este foarte greu, când joci cu jucători de 17-18 ani, să te clasezi pe unul dintre locurile fruntaşe.

Campionatul spaniol este unul dintre cele mai puternice din Europa, sunt foarte mulţi jucători valoroşi, sunt foarte valoroase echipele. Barcelona este într-un proces de reconstrucţie”, a declarat Gică Popescu, potrivit Telekom Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!