Apă la moară pentru Barcelona. Catalanii vor un atacant din Premier League cotat la 90 milioane de euro. "Sunt convins că-l pot lua"

Barcelona Pep Guardiola Raheem Sterling Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 10 Noiembrie 2021, 09:42
Data actualizarii: Miercuri 10 Noiembrie 2021, 09:50

Barcelona insistă pentru un titular din naționala Angliei.

Raheem Sterling (26 de ani) a fost om de bază pentru City în sezonul trecut, însă nu pare a mai avea un viitor la formația din Premiei League. 

Titular în naționala Angliei la EURO 2020, fotbalistul cotat la 90 milioane de euro a devenit ținta Barcelonei încă din primăvară. Pep Guardiola a insistat ca extrema de 1,70 m să rămână la echipă, însă după venirea lui Jack Grealish, fostul căpitan al lui Aston Villa, lucrurile se complică pentru Sterling. 

Cum acesta nu concepe decât postul de titular, Guardiola nu-i mai poate satisface dorința, așa că extrema cotată la 90 milioane de euro ia în calcul plecarea din Premier League. 

În consecință, Barcelona a întețit tratativele cu oficialii lui City, iar presa din Spania a aflat ce pune la cale gruparea de pe Camp Nou. Spaniolii de la El Mundo Deportivo l-au chestionat pe Pep Guardiola, discret, despre transferuri, în contextul informațiilor apărute despre Sterling.

"Dacă Barcelona e interesată de jucătorii noștri, sunt convins că-i poate lua", a declarat Pep Guardiola, potrivit El Mundo Deportivo. 

"Orașul și istoria clubului au puterea de a seduce orice jucător", a adăugat managerul lui City, fost căpitan și fost antrenor al grupării catalane. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!