După ce a avut un gol anulat în minutul 12, Kylian Mbappe a reușit să deschidă scorul 10 minute mai târziu, din pasa lui Jude Bellingham. Fermin Lopez a restabilit egalitatea în minutul 38, dar Jude Bellingham a marcat pentru 2-1 pe finalul primei reprize. Mbappe putea face 3-1 în minutul 52, când nu a reușit să îl învingă pe Szczesny de la 11 metri.
Vinicius a strigat că pleacă de la Real Madrid după ce a fost înlocuit
Finalul meciului a fost incendiar, iar totul a plecat de la puștiul Barcelonei, Lamine Yamal, care a declarat înaintea jocului că ”Real fură și se plânge”. După meci, Yamal l-a amenințat pe un jucător al lui Real Madrid, moment în care a început un conflict uriaș între jucătorii celor două echipe.
Vinicius a fost unul dintre cei mai nervoși jucători ai lui Real Madrid. Brazilianul s-a îndreptat nervos către jucătorul Barcelonei și a fost ținut cu greu de către coechipierii săi.
Nervii lui Vinicius au început, însă, mai devreme. Brazilianul a fost extrem de nervos în minutul 72, când Xabi Alonso a decis să îl înlocuiască cu Rodrygo. Brazilianul a plecat direct la vestiare, unde, conform Marca, ar fi strigat: ”Plec de la echipă, plec, e mai bine să plec!”
Xabi Alonso: ”Sunt lucruri despre care voi vorbi cu Vinicius!”
Întrebat la conferința de presă despre reacția nervoasă a lui Vinicius, Xabi Alonso a explicat că va avea o discuție cu starul brazilian, însă în spatele ușilor închise.
”Rămân cu multe lucruri bune despre Vini. Nu vreau să-mi pierd concentrarea de la ceea ce este important, dar sunt lucruri despre care vom vorbi. Vini a contribuit mult, la fel ca restul jucătorilor. Este o victorie meritată și aș spune chiar că e prea mică, pentru că am creat multe ocazii.
Ne va ajuta să recâștigăm sentimentul de a fi o echipă competitivă în meciurile mari. Vom vorbi despre restul. În lot există personalități diferite și trebuie să le înțelegem. Acum ne vom bucura de victorie, iar apoi voi vorbi cu el despre asta, desigur”, a spus Vinicius.