Submarin greu de scufundat. Pariuri pentru Villarreal – Juventus, meciul zilei în Champions League! (P)

Pronosticuri Sportive
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 22 Februarie 2022, 09:20
Data actualizarii: Marti 22 Februarie 2022, 08:58

Villarreal este într-o formă excelentă, iar statutul de “victimă sigură” nu poate să îi fie atribuit. Juventus este oscilantă și imprevizibilă, în general în sensul negativ. Partida se anunță spectaculoasă, ambele echipe visându-se în sferturi.

Vrei să pariezi pe optimile Champions League? Vezi recenzia noastră pentru Betfair Sportsbook și găsește oferte exclusive de bun venit!

Villarreal, surpriza plăcută a optimilor?

Villarreal nu poate să fie desconsiderată. O echipă care se luptă pentru un loc în top 4 în La Liga și care este campioana en-titre din Europa League, nu are cum să fie neglijată sau considerată victimă sigură.

Până la urmă, “Submarinul Galben” are un lot excelent, cu fotbaliști precum Danjuma, Parejo sau Trigueros, iar pe bancă se află Emery.

Chiar dacă Unai a fost ținta ironiilor atunci când se afla la Arsenal, el rămâne unul dintre antrenorii de top, un specialist al cupelor europene.

Forma gazdelor este excelentă. Villarreal este neînvinsă de 4 etape, sigura remiză venind pe teren propriu în duelul cu Real Madrid: 0-0.

În rest, victorii pe linie, în weekend impunându-se ușor la Granada, 4-1.

Villarreal este una dintre cele mai bune echipe pe teren propriu din Spania, având doar 2 înfrângeri în 13 etape. Pe lângă acel 0-0 cu Real, recent au remizat și cu Atletico Madrid, 2-2.

O sumedenie de semnale de alarmă pentru adversar, spaniolii fiind chiar o nucă foarte tare.

Lipsesc Moreno și Pino.

Echipa de start probabilă a celor de la Villarreal: Asenjo; Foyth, Albiol, Torres, Pedraza; Trigueros, Capoue, Parejo; Chukwueze, Dia, Danjuma

Juventus, alt sezon ratat?

Juventus are multe probleme în ultimii ani. Unele dintre ele au fost puse pe seama lui Ronaldo, cel care a impresionat prin numărul de goluri atunci când a evoluat în Italia, însă a stricat atmosfera în cadrul clubului.

Aceste lucruri nu sunt confirmate, iar realitatea arată faptul că Juve se descurcă la fel de prost și fără el.

“Bătrâna Doamnă “ este pe locul 4 în Serie A, având mari emoții în ceea ce privește o prezență în sezonul viitor al Champions League.

Titlul este himeric, iar un trofeu în Liga Campionilor ține tot de ficțiune.

Este drept că Juventus este unul dintre numele uriașe din fotbalul european.

Însă, forma din ultima perioadă este modestă. Trupa lui Allegri vine după 1-1 la Atalanta și 1-1 cu Torino, evoluții șterse.

Veștile bune au venit în principal la capitolul transferuri, în iarnă fiind adus Vlahovic, un atacant prodigios, la nivelul lui Haaland.

Acesta poate însufleți speranțele oaspeților și tranșa anumite meciuri echilibrate. Poate chiar și o calificare.

Lipsesc Chiesa, Bonucci și Chellini.

Echipa de start probabilă a celor de la Juventus: Szczesny; Cuadrado, Danilo, De Ligt, Sandro; Locatelli, Zakaria, McKennie; Bernardeschi, Morata; Vlahovic

Este greu de indicat o favorită certă. Totuși, dacă ne uităm la forma de moment și la evoluția celor de la Villareal pe teren propriu, putem încerca un 1x, la o cotă de 1.42.

Un pont cu șanse mari de reușită pare și “ambele echipe marchează”, la o cotă excelentă de 1.85.

Chelsea – Lille, cea mai dezechilibrată optime de finală?

Chelsea este campioana en-titre din Champions League, anul trecut câștigând trofeul după o finală surprinzătoare, 1-0 cu Manchester City.

Un deznodământ similar este greu de presupus.

Chelsea pare că joacă un fotbal din ce în ce mai modest, iar în atac are mari probleme.

Dacă ne raportăm la Premier League, echipa este doar pe locul 3, cu mici șanse de a o prinde pe Liverpool.

Mai mult, Manchester United, Arsenal și Tottenham nu sunt departe, așadar Chelsea tremură chiar și pentru un loc în Top 4.

În weekend, trupa lui Tuchel s-a impus 1-0 la Crystal Palace, meci destul de modest.

S-a văzut iarăși sterilitatea ofensivă, Chelsea având doar 3 șuturi pe poartă. Norocul face că acest meci din Ligă să fie mai ușor, londonezii având mare noroc la tragerea la sorți.

Echipa de start probabilă a celor de la Chelsea: Mendy; Christensen, Silva, Rudiger; Azpilicueta, Jorginho, Kovacic, Alonso; Ziyech, Havertz; Werner

Lille pare victimă sigură, deși orice este posibil în fotbal. Totuși, campioana Franței are un sezon foarte modest, fiind doar pe locul 11, având doar 9 victorii în 25 de etape.

Mai sunt și alte semne de îngrijorare. Lille vine după un 0-0 cu Metz, una dintre cele mai slabe echipe din Hexagon, partidă foarte modestă în care au avut doar un șut pe spațiul porții.

Iar în meciul cu PSG, oponent comparabil cu cel de acum, au cedat 1-5, chiar pe teren propriu.

Echipa de start probabilă a celor de la Lille: Jardim; Celik, Fonte, Botman, Gudmundsson; Weah, Andre, Sanches, Bamba; David, Yilmaz

În aceste condiții Chelsea poate tranșa calificarea chiar din tur. Pentru Chelsea -1 handicap asiatic primim o cotă de 1.53, acesta fiind pontul zilei de marți în Champions League.

Decizia ONJN NR. 1773/29.09.2017

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!