Conform informațiilor din Monitorul Oficial, în 2024, Partidul Social Democrat (PSD) a adunat din cotizațiile membrilor de partid aproape 24 milioane de lei, din donații de la persoane fizice a strâns 684.000 de lei, iar de la companii a primit 3.1 milioane de lei. 

FCSB a donat direct bani către PSD

Printre cei mai mari cotizanți ai PSD se află echipa FC FCSB SA, societatea care administrează campioana din sezonul precedent și liderul actual al Ligii 1 de fotbal. Gigi Becali recunoscuse anul trecut că a donat prin clubul său 1.5 milioane de lei (echivalentul a 300.000 de euro) către partidul aflat la putere în România, dar și că societatea MTM Sky Residence, unde sunt asociați fiica Theodora Becali și ginerele Mihai Mincu, a contribuit cu 1 milion de lei (aproximativ 200.000 de euro). 

Un gest perfect legal, acesta poate fi considerat unul imoral, în condițiile în care Becali era membru al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și chiar a devenit deputat pe listele partidului lui George Simion. Donația lasă loc de interpretări, pentru că Marcel Ciolacu, premierul României și președintele PSD, face băi de mulțime la meciurile "roș-albaștrilor" și a fost cel care a insistat ferm în fața MApN și a conducerii CSA Steaua ca FCSB să poată juca pe stadionul din Ghencea, deși între cele două cluburi există un conflict juridic de peste 10 ani de zile, ce a dus la câștigarea mărcii istorice de către clubul militar. 

Varga, Nețoiu și maseurul de la Balotești, pe lista donatorilor  

Latifundiarul din Pipera nu este singurul om important de fotbal care a contribuit la bugetul social-democraților. Chiar cel mai mare rival al lui Becali, Ioan Gheorghe "Neluțu" Varga, patronul lui CFR Cluj, a împrumutat "partidul celor trei trandafiri" cu 500.000 de lei. Omul de afaceri ardelean, care momentan se află într-o aventură în Africa în căutare de aur, pare să fi ales o tabără politică, după ce în 2020, tot an electoral, achitase suma de 24.000 de lei către PNL și a împrumutat PSD cu 445.000 de lei. 

De asemenea, pe lista finanțatorilor PSD se află și Gheoghe Nețoiu, noul patron al lui FC Voluntari, echipă care speră la promovarea în Liga 1, care a dat banii prin firma sa Dimineața la Cetate SRL. Pe listă se află și fostul maseur al lui CS Balotești, Ekir Mark Bashir, care a donat 650.000 de lei, bani proveniți conform declației sale în fața jurnaliștilor din "masaje erotice".

Într-un fotbal în care apar mereu acuzații că șefii FRF și LPF sunt numiți pe criterii politice, dar și că trofeele se câștigă cu sprijinul politicienilor și al partidelor, astfel de gesturi ar trebui evitate, chiar descurajate. Dar fotbalul românesc nu este unul tocmai normal, toate competițiile, naționalele și cluburile fiind sponsorizate de case pariuri, patronii spunându-le deschis antrenorilor "ți-am cumparat si firul de iarba ca sa iei titlul" și arbitrajele fiind mai slabe acum, în mod stânjenitor, decât înaintea implementării VAR.