Ce ne dorim din aceste 4 meciuri de Liga Națiunilor poate fi o întrebare bună. Cu siguranță, la unison, răspunsul va fi: puncte! Corect. O reprezentație foarte bună în grupa B din Liga Națiunilor ar putea să ne ofere un moral excelent pentru preliminariile viitoare, deoarece cel mai important obiectiv este calificarea la Campionatul European din UK, 2028.

Cu toate astea, îmi este greu să cred că România va promova în Grupa A a acestei competiții și nici nu cred că merităm, parcă nu suntem de acolo. Dimpotrivă, consider că din Grupa C am avea șanse mult mai mari să prindem un baraj pentru Euro prin culoarul oferit de Liga Națiunilor.

Ok, rămâne de văzut, poate lipsa de presiune în această grupă poate fi un mare atu.

Selecționerul Gică Hagi este bolnav de optimism, dacă putem spune așa, ceea ce sperăm noi să se transmită și către lotul de jucători.

Fostul mare fotbalist român nu se poate baza la această acțiune pe fundașul Craiovei, Adrian Rus, și nici pe noul atacant al lui FCSB, Denis Drăguș. Cam astea ar fi indisponibilitățile lui Hagi, jucători care ar fi fost sigur selecționați dacă ar fi fost apți.

Suedezii vin după un Mondial în care au trecut de faza grupelor, dar au pierdut clar cu Franța în șaisprezecimi. Nordicii formează o echipă puternică, fiind principala favorită a grupei.

Cel mai valoros jucător al formației antrenate de Graham Potter este Viktor Gyokeres, jucătorul lui Arsenal, atacant care nu traversează cea mai bună perioadă din ultima vreme.


Echipe probabile

Suedia: Johansson - Holm, Starfelt, Lindelöf, Gudmundsson - Ayari, Larsson, Karlström - Gyökeres, Isak, Abraham.

România: Radu - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Coubiș, Bancu - Stanciu, R. Marin, V. Dragomir - I. Hagi - Mihăilă


*Scandinavii sunt favoriți la casele de pariuri, cu o cotă de 1.53.

*România are cota 6.00 pentru o eventuală victorie.

*Egalul - 4.50.


Adversarii României în grupa de Liga Națiunilor sunt Suedia, Polonia și Bosnia. Primul adversar, Suedia, ocupă locul 37 în lume în clasamentul FIFA. România este pe 52.

După ce ne-au eliminat dureros de la CM 1994, suedezii ne-au mai bătut de 3 ori. De atunci, tricolorii noștri au o singură victorie, în 2018, într-un amical, scor 1-0. La general, în istorie, scorul este egal, 3-3 în meciurile directe.

Partida se va juca pe Strawberry Arena din Solna, stadion cu o capacitate de 50.000 de locuri. Ondrej Berka din Cehia va conduce partida de vineri, arbitru care acordă 4,16 cartonașe galbene și 0,18 roșii pe meci.


Sugestia Sport.ro: Ambele echipe marchează.