FCSB s-a despărțit de Marius Baciu după ultima etapă înaintea pauzei internaționale. Gruparea roș-albastră a fost umilită de Universitatea Craiova în runda #10, în Bănie, scor 0-5.
- Iar la FCSB a fost numit Laurențiu Reghecampf, cel care a mai dirijat clubul patronat de Gigi Becali în perioada 2012-2014, respectiv în perioada 2015-2017
Gigi Becali a declarat înainte ca Reghe să fie prezentat oficial la FCSB că antrenorul vrea să obțină victorii pe bandă rulantă după ce se va termina pauza internațională și să califice echipa la final de sezon în Liga Campionilor.
Daniel Pancu a auzit ce vrea să facă Reghecampf la FCSB și a reacționat categoric: ”Imposibil!”
Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, nu crede că Reghecampf o va putea duce pe FCSB pe primul loc în clasament într-un timp atât de scurt.
”E greu de crezut că peste 10 etape vor fi pe primul loc. E aproape imposibil. Matematic. Ai face 30 de puncte, iar celelalte să facă mai puțin de 20. Dinamo e la 11 puncte de ei.
Au valoare mare individuală. Au experiență, se schimbă antrenorul. Va fi altceva cu Reghecampf. Sunt convins de lucrul ăsta”, a spus Pancu, potrivit Digi Sport.
Ce a declarat Gigi Becali: ”La anul, pe vremea asta, e în Liga Campionilor”
”Eu, de exemplu, i-am zis să negociem prima de Europa League și Conference. A zis că nu îl interesează, că la anul pe vremea asta e în Liga Campionilor.
Plus de asta, a zis că 'vreau să stai liniștit 10 meciuri, că le câștig la pauză. Să stai în sufragerie liniștit, că nu mai ai de ce să dai telefoane'.
A zis că peste 10 etape e locul 1. Da, da. 10 meciuri. După aia, dacă face treaba bine, ce, sunt nebun? Nici nu ai ce să te bagi acum. Jucătorii care trebuie să joace se știu. Sunt câțiva valoroși și nu pot sta pe bancă. La schimbări, el se pricepe. Când merge treaba, de ce să mă bag?”, a spus Gigi Becali.