Franța conduce ostilitățile în grupă, cu 10 puncte, iar Italia este pe locul doi, cu 7 puncte. În meciul de pe Stade de France, cele două au remizat, scor 1-1.

Zidane nu se poate baza pe vedetele Mbappé și Dembélé, dar nici pe fundașul Koundé.

De partea cealaltă, Mancini are și el absențe notabile: Locatelli, Di Lorenzo și Moise Kean.

Echipe probabile:

  • Italia (4-3-3): Donnarumma; Kayode, Scalvini, Bastoni, Calafiori; Frattesi, Tonali, Barella; S. Esposito, Pio Esposito, Cambiaghi.
  • Franța (4-3-3): Maignan; Gusto, Konaté, Upamecano, Truffert; Cherki, Da Cunha, Rabiot; Olise, Barcola, Doué.

Analiza și pronosticul lui Dan Chilom

Se întâlnesc două dintre cele mai galonate echipe din lume. Italia a câștigat de 4 ori Cupa Mondială și de două ori Campionatul European, în timp ce „echipa cocoșului galic” a câștigat de două ori Campionatul Mondial și de două ori Campionatul European.

Franța a câștigat în 2021 și competiția în care se desfășoară această partidă, Nations League.

Casele de pariuri o dau ușor favorită pe Franța, căreia îi acordă o cotă de 2.10 la victorie.

Egalul – 3.10

Italia – 3.50

Chiar dacă nu a mai câștigat pe San Siro din 2016, Italia a decis să joace derby-ul grupei pe cel mai mare stadion al țării.

În ultimele 5 partide directe dintre cele două, Franța a câștigat de trei ori, Italia o dată, iar un meci s-a terminat nedecis.

Românul István Kovács va conduce partida de la Milano, arbitru care acordă 5,31 cartonașe galbene pe meci și 0,31 cartonașe roșii.

Sugestia Sport.ro:

  • Pauză sau final X