„Așteptam altceva! Jucătorii noștri sunt capricioși!” Anghel Iordănescu a analizat meciurile naționalei! Ce a spus despre răbufnirea lui Gică Popescu 

Anghel Iordanescu edward iordanescu Gica Popescu Nationala
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 29 Iunie 2023, 20:25
Data actualizarii: Joi 29 Iunie 2023, 20:26

România a obținut două puncte din deplasările cu Kosovo, scor 0-0, și Elveția, scor 2-2. 

Jocul tricolorilor a fost dur criticat, în ciuda faptului că sunt neînvinși în grupă după disputarea primelor patru runde. Nici selecționerul Edward Iordănescu nu a scăpat de critici pentru prestația echipei, iar acum, tatăl său, fostul selecționer Anghel Iordănescu, a vorbit despre cele două partide și a tras concluziile. 

Anghel Iordănescu: „Nici eu nu am fost mulțumit de nivelul jocului!”

Fostul selecționer a vorbit despre jocul tricolorilor a precizat că nici pe el nu l-a mulțumit ceea ce a văzut. De asemenea, acesta a ținut să evidențieze că cele mai importante au fost însă punctele obținute, dar și faptul că nivelul fotbaliștilor români nu este cele așteptat. 

„Ca să fiu sincer, nici eu nu am fost mulțumit de nivelul jocului. Dar una peste alta au fost două deplasări grele, cu echipe importante. Una, după părerea majorității, cea mai bună echipă din grupă, iar cealaltă, o altă echipă care speră și își dorește să se califice. Am spus că sunt de acord, că așteptam un alt joc, așteptam ca nivelul să fie unul care să ne mulțumească, dar în fotbal și ce avem la ora asta, în acest moment, mai important decât orice este rezultatul. 

Au fost două deplasări grele, prima pe un teren extrem de dificil și greu, iar a doua cu cea mai bună echipă din grupă. Cel mai important pentru acest moment sunt cele două puncte aduse de deplasare. Dacă facem un bilanț, din patru meciuri, trei disputate în deplasare, opt puncte care ne dau în continuare speranțe. 

Cred că jucătorii echipei naționale, pentru ce va urma, trebuie să își ridice nivelul, în primul rând la echipele de club. 

Jucătorii noștri nu fac față la un regim de jocuri într-o perioadă scurtă, să fim sinceri, competiția internă nu ne ajută. Jucătorii trebuie să ridice nivelul, mă refer la intensitatea jocului, ritm și angajament. Competiția internă este una destul de scăzută. 

Jucătorii noștri sunt capricioși, din punctul meu de vedere, chiar dacă sunt talentați, chiar dacă au potențial. Sunt mofturoși și asta datorită educației de la cluburi”, a declarat Anghel Iordănescu la Digi Sport.  

Ce a spus Anghel Iordănescu despre răbufnirea lui Gică Popescu 

Întrebat și despre ieșirea nervoasă a lui Gică Popescu la adresa fiului său după meciul cu Elveția, scor 2-2, ieșire pentru care ulterior și-a prezentat scuzele, Anghel Iordănescu a preferat să nu comenteze foarte mult. 

„A comentat selecționerul, a răspuns el. Din punctul meu de vedere, Gică Popescu, un fost mare jucător și un conducător de valoare, are dreptul la opinie. Și-a spus punctul lui de vedere, dar eu cred că trebuia să folosească alte cuvinte. Mai mult nu pot comenta și nu vreau să comentez”, a precizat fostul selecționer. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!