"Tricolorii" pot ajunge in urna a doua pentru tragerea la sorti a preliminariilor CM 2022! De cine depind sansele Romaniei

Romania Echipa Nationala Nations League Norvegia Rusia Nationala "Tricolorii" pot ajunge in urna a doua pentru tragerea la sorti a preliminariilor CM 2022! De cine depind sansele Romaniei
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 16 Noiembrie 2020, 10:28
Data actualizarii: Luni 16 Noiembrie 2020, 10:36

Echipa nationala a Romaniei nu mai are nicio sansa sa termine pe locul 1 in grupa de Nations League. 

Austria a castigat duelul cu Irlanda de Nord, scor 2-1, si este la 8 puncte de Romania. Chiar daca "tricolorii" castiga la masa verde cu Norvegia, echipa lui Radoi nu mai poate spera decat la locul 2 si asta doar daca reuseste sa se impuna la Belfast, pe 18 noiembrie. 

In cazul unei victorii sau a unei remize cu Irlanda de Nord, Romania poate ajunge pe locul 20 in clasamentul FIFA din Europa, asigurandu-si prezenta in urna a doua valorica la tragerea la sorti pentru meciurile din preliminariile Campionatului Mondial din 2022. 

Dar un rezultat pozitiv la Belfast nu este de ajuns. "Tricolorii" au nevoie ca Rusia sa obtina un rezultat mai slab decat al Romaniei in meciul cu Serbia.

Astfel, daca Romania obtine o victorie in Irlanda de Nord, rusii trebuie sa nu reuseasca mai mult de o remiza in Serbia. Daca echipa lui Radoi nu reuseste decat o remiza la Belfast, Rusia trebuie sa piarda duelul programat miercuri seara, de la ora 21:45. 

In plus, Romania nu este sigura de cele 3 puncte la masa verde pentru meciul cu Norvegia. UEFA ar putea decide ca invingatoarea sa fie decisa prin tragere la sorti. "Tricolorii" ar putea ajunge in urna a doua chiar daca primesc un singur punct din confruntarea anulata cu norvegienii, dar pentru asta rusii trebuie sa piarda in Serbia. 

Partida Romaniei cu Irlanda de Nord este programata miercuri, de la ora 21:45, si va fi transmisa IN DIRECT pe PRO TV si WWW.SPORT.RO. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!