Tricolorii înfruntă selecționata lui Vincenzo Montella pe ”Beșiktaș Park”, în semifinala barajului pentru Campionatul Mondial din 2026. Câștigătoarea va întâlni învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo.

Meciul decisiv pentru accederea la turneul final din SUA, Mexic și Canada va fi marți, 31 martie, de la ora 21:45.

”Trecem de turci?” Răzvan Raț a răspuns categoric

Răzvan Raț (44 de ani), retras din fotbal în 2018 la ACS Poli, după o carieră de peste 20 de ani, a explicat că turcii au jucători valoroși care pot rezolva de unii singuri meciul. 

Fostul internațional român a ținut însă să puncteze că tricolorii pot să treacă și în ciuda acestui fapt de selecționata lui Montella, chiar dacă va fi extrem de complicat.

”(n.r. Putem să trecem de ei?) Da, putem să trecem de turci. Complicat, extrem de complicat, dar avem șanse reale. De ce spun că e complicat? Pentru faptul că o să jucăm pe un stadion cu o atmosferă extrem de ostilă și cu mulți decibeli. 

Avem în față o echipă a Turciei care are în componență câțiva jucători extrem de valoroși și care pot rezolva meciul de unii singuri. Mai departe, România are o șansă reală. Rămâne doar să ne agățăm de ea”, a spus Răzvan Raț într-un interviu pentru Sport.ro.

  • Raț va fi prezent la Istanbul. Duminica trecută, el a fost prezent și la emisiunea Fața la joc! de la Pro TV, în care, printre altele, a vorbit și despre Cristi Chivu, antrenorul român de la Inter Milano. VEZI AICI ce a spus Raț despre el

Lotul României cu Turcia

PORTARI: Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Cătălin CĂBUZ (FC Argeș, 0/0); Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova, 0/0)

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);

MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);

ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).