Surpriza lui Edi Iordănescu: pe cine a titularizat în Belarus - România

edi iordanescu Belarus - Romania Romania Nationala Edi Iordănescu
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 12 Octombrie 2023, 20:33
Data actualizarii: Joi 12 Octombrie 2023, 20:33

Urmărim și comentăm împreună meciul dintre Belarus și România din preliminariile Campionatului European pe www.sport.ro și pe facebook.com/sport.ro.


În poartă, Horațiu Moldovan i-a luat fața mult mai experimentatului Florin Niță, care a revenit la echipa națională după ce a fost transferat la Gaziantep, unde antrenor este Marius Șumudică.

De la Gaziantep este și Denis Drăguș (24 de ani), atacantul care a impresionat într-un timp foarte scurt în Turcia și l-a convins pe Edi Iordănescu

Denis Drăguș, titular în Belarus - România!

Drăguș este titularizat în premieră în echipa României în aceste preliminarii și va juca în flancul ofensiv alături de Dennis Man și Denis Alibec.

În linia de mijloc, Edi Iordănescu a mizat pe Răzvan Marin, Vladimir Screciu și Nicolae Stanciu. Ianis Hagi începe meciul de la Budapesta din postura de rezervă.

  • Echipa de start a României pentru meciul cu Belarus: Moldovan - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R.Marin, Screciu, Stanciu - Man, Alibec, Drăguș

Deis Drăguș revine la echipa națională

La ultima conferință de presă, înainte de meciul cu Belarus, Edi Iordănescu a fost întrebat despre convocarea lui Denis Drăguș și s-a arătat încântat de faptul că atacantul a reintrat în circuitul echipei naționale.

„Revine și e un moment de bucurie pentru noi să-l avem din nou alături. La ultima acțiune, chiar dacă jocurile au avut caracter amical, el a marcat. 

A avut prestații foarte bune și noi eram încântați că am câștigat încă un jucător pentru echipa națională. Dar nu a mai jucat pentru club. Acum e într-un alt campionat. 

Mă bucur că-l vom avea din nou. Și-a câștigat dreptul de a intra în cercul echipei naționale”, a explicat selecționerul Edward Iordănescu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!