Echipa va juca în această seară, pe Arena Națională, ultimul meci din luna octombrie, returul cu Suedia.

Singura cale prin care Edi Iordănescu i-ar putea lua locul lui Gică Hagi

În contextul rezultatelor slabe obținute de echipa națională sub comanda lui Gică Hagi, s-a discutat intens despre ipoteza în care ”Regele” ar părăsi banca tehnică.

Însuși selecționerul declara după eșecul cu Bosnia că naționala ar putea continua fără el, însă discursul său s-a schimbat înaintea meciului cu Polonia. Cu toate acestea, nu poate fi exclusă varianta în care Gică Hagi să părăsească banca echipei naționale în cazul în care rezultatele primei reprezentative vor continua pe aceeași linie.

Conform Fanatik, oficialii Federației Române de Fotbal ar fi decis deja cine i-ar putea lua locul lui Gică Hagi, în situația în care Gică Hagi va alege să renunțe prematur. Se pare că ar fi vorba despre Edi Iordănescu, antrenorul care a dus naționala la EURO 2024.

Această variantă va deveni realitate, însă, doar dacă Gică Hagi va hotărî să plece, pentru că este greu de crezut că oficialii FRF vor fi ei cei care vor decide demiterea antrenorului.

Rămâne de văzut dacă această ipoteză se va concretiza, în condițiile în care Edi Iordănescu a plecat cu mari nemulțumiri de la echipa națională. Deși avea pe masă posibilitatea să își prelungească înțelegerea cu FRF, Iordănescu a ales să plece după EURO 2024. Motivul? FRF a refuzat să plătească câte 1.000 de euro în plus pentru membrii staff-ului său.