În grupa H din preliminarii, România a pierdut cele mai importante meciuri, cu contracandidatele Bosnia și Herțegovina (0-1, acasă) și Austria (1-2, în deplasare). Tricolorii au astfel șanse foarte mici pentru a mai obține locul 1, care duce direct la turneul final.

Mircea Lucescu: "M-am supărat pe băieți la meciul cu San Marino, dar nu s-a pus problema să renunț"

Pe fondul rezultatelor slabe s-a intensificat zvonul potrivit căruia Lucescu ar vrea să renunțe la echipa națională. Selecționerul recunoaște că a fost supărat pe anumiți jucători, însă nu ia în calcul plecarea.

"M-am supărat pe băieți, oi fi zis ceva. Asta după meciul cu San Marino, la 5-1. Au jucat senzațional 60 de minute, n-au trecut ăia centrul terenului, iar golurile au venit în urma unor faze la care au participat toți jucătorii. Pe urmă, după schimbări, cei care au intrat au încercat să rezolve individual. Eu pentru asta sunt acolo, să încerc la fiecare meci ca echipa să facă un pas înainte.

Nu s-a pus problema să renunț. Sunt prea mulți în jurul meu care abia așteaptă un cuvânt ca să fiu interpretat", a spus Mircea Lucescu, la Digisport.

Mircea Lucescu: "Avem șanse în continuare să ne calificăm la Mondial din preliminarii"

România se află acum pe locul 3 în grupa H din preliminariile CM 2026, cu 6 puncte în 4 etape, la egalitate cu Austria, care are doar două meciuri jucate, și cu trei puncte sub Bosnia, de asemenea cu un meci mai puțin decât tricolorii.

Chiar dacă nu va termina pe una dintre primele două poziții, România va juca în barajul pentru CM 2026 datorită rezultatelor din Liga Națiunilor. Marele dezavantaj al tricolorilor în această situație este acela că ar trebui să joace în deplasare meciul din semifinalele play-off-ului.

"Eu zic că avem șanse la calificare în continuare, din preliminarii. Trebuie să câștigăm în primul rând meciurile cu Cipru și Austria, iar după să vedem ce se întâmplă dincolo. Confruntarea este între cele trei - noi, Bosnia și Austria. Sper să vină șansa pe ulița noastră. La meciul cu Bosnia acuz în continuare o rea intenție din partea arbitrului, au fost două penalty-uri", a mai spus Lucescu.

Rezultatele în grupa României din preliminariile CM 2026

  • Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino 2-0 (Pittas 55′, Kakoulli 86′), ROMÂNIA– Bosnia și Herțegovina 0-1 (Gigović 14′)
  • Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1 (Demirović 22′, Hajradinović 56′ / Pittas 45’+2), San Marino – ROMÂNIA 1-5 (Zannoni 67′ / Cevoli 6′-ag, M. Popescu 44′, R. Marin 55′-pen., Hagi 75′-pen., Alibec 90’+5)
  • Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0 (Džeko 66′), Austria – ROMÂNIA 2-1 (Gregoritsch 42′, Sabitzer 60’ / Tănase 90+5′)
  • Marți, 10 iunie: ROMÂNIA – Cipru 2-0 (Tănase 43', Man 45+2'), San Marino - Austria 0-4 (Arnautovic 3', 15', Gregoritsch 11', Baumgartner 27')
  • Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
  • Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
  • Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
  • Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
  • Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
  • Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)