Posibilele adversare ale României la barajul pentru CM 2026! Cu una ne-am distrat la EURO

Posibilele adversare ale României la barajul pentru CM 2026! Cu una ne-am distrat la EURO Nationala

România are șanse minime să ocupe prima poziție în grupa H în preliminariile pentru Cupa Mondială 2026 și să se califice direct la turneul final. 

Tricolorii au însă șansa de a disputa barajul de calificare, după ce au avut un parcurs perfect în UEFA Nations League și au promovat în Liga B.

Football Meets Data: Ucraina, una dintre adversarele probabile pentru România la baraj

Echipa națională a României ocupă locul al treilea în grupă cu șase puncte după ce au pierdut două partide, cu Bosnia (scor 0-1) și cu Austria (scor 1-2) și au câștigat două meciuri, cu San Marino (scor 5-1) și cu Cipru (scor 2-0).

Pentru România urmează meciul cu Cipru, care este programat marți, de la 21:45, la Nicosia.

Statisticienii de la Football Meets Data au făcut calculele cu privire la cele mai probabile adversare ale României la barajul de calificare la Cupa Mondială. Simulările redate indică trei adversare probabile pentru echipa națională: Italia, Turcia și Ucraina.

Dacă pe Ucraina, tricolorii au întâlnit-o și la EURO 2024, când selecționata României, pe atunci pregătită de Edi Iordănescu, s-a impus cu scorul de 3-0 în meciul de debut, celelalte două sunt necunoscute.

Ultima oară, România a înfruntat-o pe Turcia într-un meci amical, în noiembrie 2017, când tricolorii s-au impus cu scorul de 2-0, grație unei duble reușite de Gicu Grozav, în timp ce ultima înfruntare cu Italia a avut loc tot într-un meci amical, în noiembrie 2015, partidă încheiată cu o remiză, scor 2-2. Atunci au marcat pentru tricolori Bogdan Stancu și Florin Andone, în timp ce pentru Squadra Azzurra au înscris Claudio Marchisio și Manolo Gabbiadini.

Italia ocupă locul 3 în grupa I din care mai fac parte Norvegia, Israel, Estonia și Moldova, cu șase puncte acumulate. Squadra Azzurra a pierdut în fața Norvegiei, scor 0-3, și a câștigat de două ori, cu Estonia (scor 5-0) și Moldova (scor 2-0).

Într-o grupă cu Spania, Georgia și Bulgaria, Turcia ocupă locul trei și a acumulat trei puncte până în acest moment. Turcii au pierdut categoric în fața Spaniei, scor 0-6.

În Grupa D, Ucraina ocupă locul 3, în spatele Islandei și a Franței, dar peste Azerbaijan. Ucrainenii au pierdut cu 0-2 în fața ”Cocoșului Galic”.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!