Gheorghe Hagi (61 de ani) a încercat să dea impresia că e un selecționer optimist, încrezător în echipa sa, înaintea partidelor cu Polonia de acasă (14 noiembrie) și cu Bosnia din deplasare (17 noiembrie), dar realitatea e că omul de pe banca tricolorilor e într-o situație tare neplăcută.
Dincolo de greșelile incontestabile ale lui Hagi, în partidele din septembrie și octombrie, pierdute toate, există o realitate alarmantă: cei mai mulți jucători aflați în circuitul primei reprezentative sunt departe de cerințele fotbalului european de nivel înalt. Și colac peste pupăză, multe dintre vedetele noastre se confruntă cu crize de formă și probleme la echipele lor de club. În ceea ce privește lotul actual, această situație reiese în evidență mai ales în privința fotbaliștilor de profil ofensiv.
Cinci dintre cei șapte „atacanți“ sunt pe zero. De aproape 2 luni!
Inclusiv la conferința sa de luni, când a încercat să fie optimist, Hagi a avut o răbufnire și s-a plâns de faptul că are probleme cu atacanții săi. Selecționerul s-a referit la accidentări, însă nici cei sănătoși nu traversează un moment bun. Din contră!
În lotul de 25 de jucători, convocat pentru partidele cu Polonia și Bosnia, regăsim 7 nume trecute printre „atacanți“. Firește, nu toți sunt vârfuri de careu. Vorbim însă despre jucători de profil ofensiv, care trebuie să aibă realizări concrete: goluri și pase de gol. Fix la acest capitol însă, cei convocați de Hagi stau foarte prost! Iată cifrele:
*Dennis Man (PSV Eindhoven) – A marcat ultima dată acum 46 de zile! A înscris în partida Suedia – România, scor 2-1. De atunci, a fost pe teren în șase meciuri, pentru echipa națională și PSV, fără să aibă vreun gol sau vreun assist.
*Olimpiu Moruțan (Rapid) – Ultima dată a înscris pe 21 august (!) în meciul Petrolul – Rapid (0-2) din campionat, în care a oferit și o pasă de gol. În ultimele sale zece apariții pe teren, la națională și la Rapid, Moruțan a oferit trei pase de gol, toate în același meci, U Cluj – Rapid (3-4), disputat pe 12 octombrie. De atunci, Moruțan a fost zero în ultimele cinci meciuri jucate pentru Rapid.
*Rareș Ilie (Mantova) – Convocat după pierderile lui Stanciu și Mihăilă, fotbalistul de 23 de ani a marcat o singură dată, în acest sezon, pe 22 august, într-o partidă din Serie B, Carrarese – Mantova (1-2). În cele șase partide jucate, în octombrie și noiembrie, Rareș Ilie a avut o pasă de gol și atât.
*Ianis Stoica (Estrela) – Ignorat de Hagi, la primele patru partide din Nations League, când era în mare formă în Portugalia, fotbalistul de 23 de ani a fost convocat acum. Din păcate, între timp, reușitele sale ofensive au dispărut. Folosit în cinci partide, în octombrie și în noiembrie, Ianis Stoica n-a avut nicio realizare concretă, la capitolul ofensiv. Ultima partidă în care a strălucit datează din 14 septembrie, Rio Ave – Estrela (3-3). Atunci, a marcat un gol și a dat o pasă de gol.
*Ianis Hagi (Alanyaspor) – Includerea sa în lotul actual întărește impresia că e convocat pentru că... îl cheamă Hagi! Are cel mai slab bilanț ofensiv dintre toți jucătorii de atac, care au fost chemați pentru dubla cu Polonia și Bosnia. În cele 11 partide în care a jucat, în acest sezon, la națională și la Alanyaspor, Ianis Hagi a oferit o pasă de gol. Se întâmpla pe 12 septembrie, în meciul Alanyaspor – Goztepe (2-2). În ultima etapă a campionatului turc, fiul selecționerului a rămas pe banca de rezerve.
Coman și Bîrligea, atacanții cei mai în formă
Având în vedere situația fotbaliștilor de mai sus, Gheorghe Hagi speră ca Florinel Coman (Al-Gharafa) și Daniel Bîrligea (Frosinone) să-și aducă forma bună de la club și la partidele naționalei din noiembrie.
Coman a marcat și în ultima etapă din Qatar Stars League, după ce punctase și în Champions League, în meciul cu Al-Ahli Jeddah de pe 26 octombrie. Iar Bîrligea a avut o dublă în Serie A, în meciul Frosinone – Lecce (5-1), disputat pe 29 octombrie.
Așadar, la ora actuală, Coman și Bîrligea sunt cei mai în formă jucători de profil ofensiv din lotul României.