Șansele României de a se califica direct la turneul final sunt aproape nule, însă mai rămâne varianta barajului, unde tricolorii ar avea oricum o misiune complicată. După remiza cu Cipru, suporterii români i-au cerut demisia lui Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu, despre plecarea de la națională: ”Am cerut să am o discuție cu cei din Federație!”

Mircea Lucescu a anunțat la o zi după meciul cu Cipru faptul că, în cursul zilei de joi, va avea o discuție cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță în legătură cu viitorul său la echipa națională.

S-a vehiculat că, în locul lui ”Il Luce”, pe banca echipei naționale ar putea ajunge Gică Hagi. ”Regele” nu are angajament în momentul de față, după ce i-a cedat locul de antenor al Farului Constanța lui Ianis Zicu. Lucescu spune că, în ceea ce îl privește, nu ar avea nicio problemă să îi lase locul la națională lui Gică Hagi, însă l-a avertizat pe legendarul fotbalist de faptul că, spre deosebire de el, nu mai are voie să facă nicio greșeală la națională, după primul mandat în care nu a avut succes.

Eu am cerut să am o discuție cu ei (n.r. Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță). Mâine discutăm. Dacă există o posibilitate pentru înlocuirea mea, mă dau la o parte. Vine cineva, fără niciun fel de problemă.

Dacă poate să vină Hagi, cu cea mai mare plăcere. Gică trebuie să calculeze foarte bine, el nu mai are voie să facă nicio greșeală. Eu mai pot să fac o greșeală, dar el nu mai are voie.

Dacă are această ambiție, această dorință, m-aș da foarte ușor la o parte pentru el. Nu e niciun fel de problemă. Dacă eu sunt vinovat pentru toate astea, lucrurile sunt în regulă. E un moment de răscruce, un moment de schimbare de generații. Lucrurile nu sunt simple”, a spus Mircea Lucescu la Digi Sport.

 VIDEO Declarațiile lui Mircea Lucescu după Cipru - România 2-2