LIVE BLOG MondiAl dracu' de greu | Romanii au FUGIT de suporteri! Nationala PRABUSITA a terminat in genunchi drumul spre Rio! Reactia de senzatie a fanilor

Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 Noiembrie 2013, 23:07
Data actualizarii: Miercuri 20 Noiembrie 2013, 00:32

Doua zile teri-bile in direct Sport.ro si Voyo.ro: ►Froch isi pune centurile la bataie, sambata 20:00 ► Bataie dupa blocuri in Bronx, duminica 4:00 ► Bile. Sa facem sport! Finala de la Bucuresti, duminica 19:30

23:04 A, ba nu, mai stau doua minute sa vad cum se bucura grecii. S-au intors alergand de la vestiare pentru a continua party-ul cu fanii. :)

22:58 ...asta in timp ce romanii ramasi sa fie eroi pe National Arena aplaudau scenele dureroase cu greci euforici. Romania e in ceata. Inchid laptopul, ma pun in fund, va aplaud, si plec acasa. A job well done, cum ar spune jucatorii nationalei de azi. Si-asa am mai ramas doar eu si Ilie Dobre aici. Multumesc, Romania din tribune si de acasa.

22:57 Jucatorii Romaniei au incercat sa se apropie de una dintre peluze pentru salut, s-au cules de pe jos si au plecat spre tunel. Cred, doar cred, ca Hagi si Popescu ar fi reactionat altfel.

22:54 Grecii merg a doua oara consecutiv la Mondial! Momente simpatice cu jucatorii greci. Dupa ce i-au salutat pe fani, au mimat ca pleaca spre vestiare, apoi au revenit alergand catre peluza si s-au aruncat in fata suporterilor. Urmeaza scenele clasice cu aruncatul in aer al antrenorului. Si cand imi imaginez ca ala putea sa fie Piti.

22:53 Stadionul e din ce in ce mai gol, nimeni nu are chef sa stea sa vada cum se bucura grecii pentru ca merg la Mondial.

22:50 De la margine se arata 4 minute de prelungire.

22:48 'Piti, Piti, Piti lasa-neeeee, lasa-neeee'. Tine minte momentul asta. Se astepta la el in cazul unui rezultat ca cel din seara asta. Ce-o sa-l astepte pe selectioner dupa meci? Va avea nevoie de multa stapanire de sine sa reziste. A 3-a oara. 

22:42 Tusierul de pe atacul Romaniei e absolut jenant. Sper sa nu aflu vreodata cum il cheama. E mai bine sa oscilez intre Ristici si Djurdjevici. La un moment dat, sper sa uit meciul asta.

22:35 Penalty CLAR pentru Romania! Mingea il loveste CLAR in mana pe unul dintre jucatorii greci in careu, arbitrii lasa jocul sa continue. INCREDIBIL Stadionul a explodat DIN NOU. Romania poate sa piarda, are voie sa nu se califice, dar nu ASA!

22:34 E imposibil sa tii cu Grecia. Imposibil. Trebuie sa fie un CHIN sa te faci ca-ti place cum joaca echipa asta.

22:25 Unii dintre fanii (rautaciosi) ai nationalei pot specula momentul asta. Cocis a ajuns copil de mingi pentru oamenii din teren. :) Pentru a grabi un atac, mijlocasul a fost cel care a recuperat o minge de pe margine si i-a returnat-o lui Maxim.

22:22 53.174 de oameni la meci. Hai, Romania!

22:20 Absolut fabulos. Genial. Cum vreti voi.

 

 

22:16 Nimeni nu mai sta pe scaun! Nebunie totala pe stadion! Totul s-a schimbat in doar 30 de secunde. Inclusiv strategia lui Piturca. Torje a iesit, Marius Niculae a aparut in teren in locul lui!

22:15 INCREDIBIL! Ce autogol a putut sa-si dea Cholevas!

22:13 Mai multe petarde explodeaza in apropierea liniei de fund. In afara ultrasilor, nimeni nu mai crede intr-o miza pentru meciul asta.

22:12 Arbitrii sarbi nu si-au meritat aplauzele dinaintea meciului.

22:06 Se joaca din nou pe National Arena. Nationala deprimata incepe in posesie, apar executiile gresite grav. Matel a centrat aiurea din pozitie excelenta.

21:49 'Demisia, demisia' de inca doua ori. Pauza. Ma duc sa defulez pe undeva.

21:48 O petarda a explodat chiar langa Karnezis. Se pare ca s-a prins lumea ca el e problema in seara asta.

21:45 Se aude pentru prima oara 'Demisia!' de la una dintre peluze. Lui Piturca nu-i va fi deloc comod after party-ul de la finalul meciului daca Romania ramane aceeasi.

21:39 'Desteapta-te, romane!', se canta in peluza. Romania a cazut total dupa gol. Se joaca doar din obligatia minutelor ramase.

21:38 De ce are Grecia posesia in jumatatea Romaniei de doua minute si nimeni nu-i pune probleme?

21:36 Il urasc pe Karnezis. Daca tragerea de timp s-ar studia in universitati, el ar preda-o la Harvard. Oricum are timp, la Gradana nu joaca.

21:34 Latovlevici a trimis primul sut spre poarta. Mingea s-a dus departe, dar tribuna l-a aplaudat. Maxim nu e in conectat la asteptarile fanilor, modest pe atac pana acum.

21:31 Romania joaca snooker. Carambol dupa carambol.

21:29 Latovlevici a intrat in locul lui Rat, accidentat. Prima schimbare ofensiva a Romaniei. Stelistul e mai util in atac decat Rat..

21:27 2000 de oameni domina 50.000. S-a terminat cu 'Roooomania".

21:24 Mitroglou. Singur, la fel ca la primul gol de la Pireu. De data asta nu din offside.

21:21 Grecii trag de timp si cand paseaza. Si cand vorbesc intre ei pe teren.

21:17 Maxim a ridicat si el cateva mii in picioare cu o interventie defensiva perfecta. Apoi Tatarusanu, DEMENTIAL in fata lui Cholevas!  Era sa calculam de la 0-1.

21:14 Am uitat sa va spun ca arbitrul Mazici a fost aplaudat in momentul in care a fost anuntat. :)

21:13 Suntem electrici pe dreapta, Torje e Turbo pe dreapta, Matel e mereu langa el. Grecii nu stiu de unde sa ne ia.

21:10 Chiriches a venit de la Tottenham cu pasa lunga. A reusit una superba pentru Maxim in startul meciului. Si o de-aia de-a lui clasica, control superb, superioritate pe faza ofensiva, prezenta in careu. Si o greseala pe care tot el si-a scos-o. Genial. #forzachiriches

21:07 Maxim pare sa aiba voie de la Piti sa faca ce vrea. A inceput in stanga, dar a plecat sa primeasca in zona centrala de doua ori in numai cateva zeci de secunde.

21:04 Ne place pe dreapta in startul asta de meci. Cholevas are probleme de doua ori in 4 minute cu Torje feat. Matel. Fundasul dreapta e mereu gata sa sustina.

20:58 Fratele grec e in direct de pe Skype la televiziunea pentru care lucreaza. Le povesteste ceva entuziasmat alor lui. Pe urma, se invarte cu laptopul, ca sa fie super convingator.

20:54 N-am putut sa scriu nimic la imnuri, a fost genial. Pacat de fluieraturile pentru imnul adversarilor. La noi, absolutvDIVIN!!! La una dintre peluze, fanii au afistat un steag cat toata tribuna!

20:50 Nebunie la prezentarea Romaniei! Atmosfera GENIALA in stadion. Nu exagerez cu nimic, promit! :) Piturca e singurul care a mai auzit si fluieraturi pe langa zgomote de bine atunci cand i s-a strigat numele.

20:47 Announcerul incearca sa spuna echipa de start a Greciei. Nu se aude NIMIC. Va dati seama ce-o sa fie in timpul meciului?

20:45 Jucatorii au intrat la vestiare, tribunele se aud, in sfarsit. Nu e inca plin.  Spectacol superb in peluza!

20:42 Ultrasi complet in rosu canta imnul la una dintre peluze. Probabil de la Dinamo. Ei sunt de obicei bine organizati la meciurile Romaniei,

20:40 Se citesc rezultatele din preliminarii. Incalzire cu energie pozitiva, grade putine in termometru. Si Tina Turner.

20:37 Hai, do it for Madalina! :)

 

 

20:33 Janadarmii au arestat 62 de suporteri care intentionau sa introduca materiale pirotehnice pe stadion, ma anunta colegii din redactie. Ultrasii explozivi stau la sectie pe toata durata partidei, vor fi eliberati la final.

20:30 Fratele grec de langa mine ma pune sa-i fac poze din toate unghiurile. Chiar ii place pe National Arena. O sa-i fac si cu tabela, la sfarsit.

20:27 Rock la incalzire. Pe jucatori i-a intrebat cineva daca le place? Sau daca se simt motivati? Dupa ce-au facut la ultimele meciuri de acasa, poaaaate ca ar trebui sa fie intrebati de playlist.

Alex: Baiii reportere...zi-mi si mie , ca na nu prea imi dau seama ....cum anume ti-ai dat seama ca o sa dea multe in seara asta?....Grecia cine o sa dea multe crezi ca publicul inseamna goluri multe?In stele unde ai vazut asta?...

Emi: Paaai, am scris aici: am vazut in poarta lor. Erau foarte multe mingi pregatite pentru antrenamentul goalkeeperilor. Simt ei ceva, iti zic. :)

20:22 La una dintre peluze, fanii romani au pregatit un steag urias chiar deasupra scaunelor. Pe scaune sunt 50.000 de stegulete tricolore. Va fi superb momentul de la imnuri.

20:20 Vin si grecii de la vestiare. Entuziasm, tobe, scandari cu ritm in tribuna lor.

20:18 Explozie sonora pe National Arena, parca niciodata nu s-a auzit ATAT de tare. Suntem in stare sa batem toate recordurile de decibeli ale turcilor!

20:16 Chiriches iese primul de la vestiare pe AC/DC. N-ar fi cantat-o si el pe asta in prima saptamana la Tottenham, tot 'Ochii tai' de la LA e baza.

20:12 Romania: Tatarusanu - Matel, Chiriches, Goian, Rat - Hoban - Torje, Stancu, Maxim, Tanase - Marica

20:10 Announcerul de pe National Arena: "Ne incalzim si noi?" :) Prima oara in seara asta, Ciuleandra!

20:08 Antrenorul de portari al Greciei pregateste exercitiile pentru oamenii lui. A pus multe mingi in poarta. Stie el ceva. Toate se vor muta pe tabela! :) Semn CLAR!

20:07 Logic, mi-am facut si un prieten grec. Il cheama Kostadinos, lucreaza la o televiziune din Salonic. Doua chestii de la el.

1. "Ba, ce stadion aveti, e mai tare decat la Barcelona!"

2. "Hai sa-ti arat wall-ul meu de facebook. Azi am postat melodii de la Inna si Alexandra Stan"

L-am crezut fara sa verific. Vreau 'Ciuleandra'!!!

20:04 Primul 'Romaniaaaa, Romaniaaa' cantat de tot stadionul. Ce acustica magica are stadionul asta.... Se aude incredibil.

20:00 Frig rau, tribunele inca goale, ceata. Incepe rau, sigur o sa se termine bine!

19:57 Cum, nu apara Nikopolidis??? :) Nuuuu, s-a retras din nationala, suntem neinformati. :) E rezerva de la Granada in poarta. Easy!!! Cate ii dam lui Karnezis? Numaram doar de la doi in sus!!

19:55 Warm-up pentru azi. Asta e gluma pe langa ce-o sa fie! Suntem 20 de milioaneee! Hai, Romania!

19:52 Pana la 'Desteapta-te, romane!', pe National Arena se aude 'Wake me up'. Tot un fel de imn, poate merge si in vestiar, nu, Piti? :) Piesa le place atat de mult DJ-ilor de la stadion, incat a fost pusa de aproape doua ori. A fost intrerupta doar de reclame.

19:49 Grecii au un steag destul de mare pe sub care se tot agita. De la frig, probabil. #ultrasi

19:45 FRF s-a gandit la TOATE. Glumim, desigur. Cel putin, s-a gandit ca exista posibilitatea ca nu toata lumea sa stie imnul. Versurile 'Desteapta-te, romane!' vor fi puse pe cub, astfel ca toata lumea o sa cante in seara asta pe National Arena! Inclusiv jucatorii!

19:42 Ultrasii greci par sa fie in forma maxima. Sunt deja aproximativ 500 in sectorul lor de tribuna. Stau exact pe locul zonei 'tampon' de la meciul cu Ungaria, unde scaunele fusesera scoate. O remarca de fashion: au fost montate scaune rosii la greu, aspectul estetic a fost neglijat teribil. :)

19:39 Grecii au iesit acum cateva minute sa vada cum e gazonul. Si sa simta ceata asta din care Romania o sa iasa cu un 2-0 in seara asta. :) Am uitat a va spun, e ceata deasa la Bucuresti. Inca nu e de la fumigene.

19:36 Asta e o megabomba pentru un meci de interes maxim pe National Arena, chiar e. N-am vazut niciun bisnitar la intrarea in stadion. Niciunul! Nici jandarmii nu inteleg cum e posibil. Poate merita o dezbatere in undergroundul bisnitarilor chestia asta. Au probleme mari de organizare. Sau cu netul, si n-au putut sa mai cumpere cand a fost nebunia. :)

19:32 Credeam ca am vazut bine lista cu linii deviate de la RATB.  Epic fail (ori eu, ori ei). Bine ca nu eram chiar departe de stadion...

18:39 Am auzit ca baietii au plecat spre stadion, bagam si noi sprintul pana la National Arena. Pe melodia asta. la fel ca ei. :)


18:20 Ar merge asta in vestiar, inainte de meci? Data la MAXIMUM, DE MAI MULTE ORI? Poate se prind si baietii astia despre ce-i vorba...

18:08 Simtiti meciul asta? :) E tensiune de-aia frumoasa in Bucuresti. Ai impresia ca toata lumea merge la meci, din toate directiile.

Sursa: Bucurestiul Optimist


18:05 Toata lumea pe retelele de socializare inainte de meci! Grozav are tot timpul din lume, probabil va fi pe banca diseara, asa ca emotiile maxime n-o sa fie pentru el.

"Zambim!!! Noi nu ne-am pierdut speranta!!! Va rugam, diseara sa fiti alaturi de noi pana la capat, iar noi promitem sa ne dam viata pe teren. Impreuna suntem CEI MAI PUTERNICI! HAI ROMANIA !!!", a scris Grozav pe Facebook.

17:57 Junior Moraes e gata sa iasa in piata centrala din Donetk! Nu pentru nationala Ucrainei, care i-a terminat pe francezi (2-0) la Kiev, in tur. Fostul atacant de la Gloria Bistrita, aflat de o cariera pe lista Stelei, vrea sa ia Romania cu el acasa, in Brazilia, pentru Mondial! :)
 

 

17:49 Dan Petrescu la Sport.ro: "Poate sa marcheze si un fundas central, unul lateral, de ce nu? Revine si Chiriches, conteaza foarte mult. E un jucator important nu doar la nationala, ci si la Tottenham. Turul n-are nicio treaba cu returul. Daca mai tineti minte meciul cu Danemarca, din 89, puteam sa luam 5-6 atunci. Pe Ghencea, puteam noi sa dam 7 si ne-am calificat! Poate de data asta avem si un arbitru mai corect sau mai cu noi decat la Atena!"

17:38 Organizatorii meciului au decis ca stadionul sa fie acoperit la partida cu Grecia. Acoperisul a fost tras ieri, dar adversarii Romaniei din baraj s-au adresat FIFA si au cerut ca jocul sa se dispute sub cerul liber! Observatorii au fost de acord ca, in lipsa precipitatiilor, nu exista motiv pentru ca Romania - Grecia sa se joace in 'sala'. Grecii s-au temut groaznic de atmosfera pe care zecile de mii de romani puteau sa o faca pe National Arena!

17:37 Romania se muta cu milioanele pe National Arena pentru meciul care decide o generatie. Imaginea de aur a echipei galbene cu Hagi in teren cere un 'paste' la jocul de tensiune maxima cu Grecia! Vedetele Romaniei de azi fac eforturi sa-si controleze dependentele de Facebook pentru o misiune unica: Rio 2014.

Piturca isi rescrie contractul in doua ore de nebunie maxima pe stadionul bijuterie din Bucuresti. 50.000 de steaguri pe scaune, Romania unita, infern pentru adversari. Romania iese din modul 'scandal' si face setari de victorie pentru calificare! Daca n-ati prins bilet la razboiul care a rupt site-urile de vanzari online, www.sport.ro va ia pe National Arena. E cam ultima sansa, asa ca nu e in interesul vostru sa o ratati. Altii va ofera doar stiri... :)

Chiar daca nu vad foarte bine din stratosfera, adica de la masa presei, o sa fac tot posibilul sa dau totul pentru echipa. Romania suntem noi! :)

Astept sa-mi spuneti tot, tot. Am nevoie de tactica, sa i-o dau lu' Piti, de inspiratie, sa i-o pasez lui Torje, de imaginatie, pentru Maxim. Hai, Romania!!!!

16.47 Cel mai mare pericol pentru noi ramane Mitroglou. Antrenorul sau de la Olympiakos ne da vesti care ii pun in garda pe fundasii Romaniei in returul de diseara:

"Mitroglou e intr-o forma extraordinara. E atacantul care face diferenta, atat pentru Olympiakos, cat si pentru nationala. E agresiv, tehnic, are capacitatea extraordinara de a-si folosi in mod egal ambele picioare. Lucram mult cu el si a progresat serios. Inscrie pe bandă rulanta si la echipa nationala. S-a antrenat foarte mult si a inteles ca nu e de ajuns doar instinctul de varf. Acum a devenit un alt jucator, care e capabil sa faca fata la cel mai inalt nivel. Se intereseaza de el cluburi din Germania si din Anglia". a spus Michel, antrenorul sau, pentru Radio Marca.

15:51 Piturca a repetat penaltyurile la ultimul antrenament al nationalei si viseaza la o calificare istorica la Mondial. Casele de pariuri ofera cota 19 pentru un Romania 3-1 Grecia.

Marica are cota 17 sa inscrie doua goluri, in timp ce Mitroglu are cota 23.

15:00
Englezii de la PaddyPower, celebra casa britanica de pariuri, vorbesc astazi despre meciurile retur din barajul pentru Campionatul Mondial, facand o analiza a sanselor fiecarei nationale de a merge la Rio.

Francezii, eternii rivali ai englezilor, sunt vazuti ca fiind 'loserii' barajului, acestia avand sansele cele mai mici de calificare, dupa infrangerea de la Kiev.

Despre Romania, britanicii spun ca are sanse mai mari decat Franta, gratie golului marcat in deplasare de Bogdan Stancu. Cu toate acestea, "e ca si cum am vorbi despre sansele ca Tom Cruise sa ajunga Papa", scriu englezii.

Singura echipa capabila de o 'remontada' este in acest moment Suedia, formatia condusa din teren de Zlatan Ibrahimovic pierzand doar cu 0-1 la Lisabona, in fata Portugaliei.

Iar englezii au si argumentul suprem, nicio echipa care a pierdut prima mansa a barajului nereusind sa mearga la turneul final, exceptie facand Slovenia, care s-a calificat la Mondialul din 2010, dupa 1-2 si 1-0 cu Rusia.

"Nimic nu este insa mai pretios decat sa razi de francezi",  mai scriu cei de la Paddy Power in final :)

13:54 Marius Niculae, Keseru si Bogdan Stancu au cota 3.25 sa inscrie un gol in aceasta seara. Cea mai buna cota la pariuri din echipa Romaniei o are Marica, 3. Din echipa Greciei, favorit sa marcheze este Kostas Mitroglu, omul care a reusit dulba in meciul tur, cota 3.5.

Bookmakeri au calculat cota Romaniei la 2.20, egalul la 3.25 si victoria Greciei la 3.25.

13:00
Fostul mare international Dorinel Munteanu se declara increzator inaintea meciului retur cu Grecia si spune ca nationala pastreaza inca sanse la calificare. Cu toate acestea, antrenorul spune ca Piturca a facut si cateva greseli, una dintre ele fiind neconvocarae lui Gigel Bucur.

"Nu imi pun sperante in fluierul arbitrului, ci in baietii nostri. Putem sa ne calificam.

Pe postul de inchizator, eu as folosi un jucator obisnuit cu acea pozitie. Grecia are 3 jujlocasi si jucatorul nostru de pe acest post trbeuie sa aiba stiinta jocului. Eu l-as titulariza pe Hoban la inchidere.

As fi juca cu Bucur, nu trbeuia sa lipseasca din lot, avand in vedere forma in care se afla. Este peste Torje sau Tanase in acest moment. Sunt sigur ca Maxim isi doreste sa demonstrze ca s-a gresit cand a fost lasat pe banca. Cred ca fundasii centrali au facut greseli mari in meciul tur, iar Piti stie acest lucru", a spus Dorinel Munteanu la Ora Exacta in Spot.

12:45 Sa credem pana la capat, sa ne dorim si s-ar putea indeplini - spun cei mai multi fanii ai nationalei, care le transmit semenilor lor: "Sa renuntam la huiduieli, injuraturi si ironii". Este si cazul lui Andrei, un fan al echipei nationale care a trimis un mesaj pe adresa Sport.ro

"Cred ca "Desteapta-te, romane" este cel mai bun indemn pe care orice suporter roman il poate adresa jucatorilor.
La fel cum noi singuri ne-am dat cu stangul in dreptul vineri seara, acum a venit momentul sa ne ridicam si sa invatam din propriile greseli.
Nu s-a terminat nimic, inca.

Aici, acum, nu mai e vorba despre atitudinea pe care o au jucatorii, ci despre modul in care noi, ca si suporteri, stim sa ne raportam la situatia in care ne aflam.
Nu e nici prima, nici ultima data cand se va intampla acest lucru. Nu e nici pe departe o tragedie nationala, este inca o lectie de viata. Putem sa alegem sa invatam ceva din ea sau putem sa ne complacem in continuare.

Avem doua variante: putem sa intoarcem si celalat obraz si sa acceptam palma data de greci, de noi, de oricine sau putem sa fim fermi, decisi, increzatori si sa mergem cu demnitate si timp de 2h sa-i sustinem pe cei care ne reprezinta tara. Nu trebuie sa ne batem cu pumnii in piept ca noi credem in minuni sau nu. Minunile si coincidentele nu exista.

Noi suntem singurii care putem aduce o schimbare in bine. Totul porneste de la mentalitatea noastra si de la atitudinea cu care privim meciul.

Cred ca noi, suporterii, ar trebui sa ne facem griji pentru puterea noastra de a-i sustine neconditionat pe jucatori, pana la ultimul fluier. Si pentru demintatea de a accepta un eventual rezultat nefavorabil. PENTRU CA DEMNITATEA NOASTRA ESTE DIRECT PROPORTIONALA CU DORINTA SI DARUIREA JUCATORILOR!

Suntem noi in stare sa murim frumos, daca se va ajunge in aceasta situatie?

HAI, ROMANIA!", este mesajul trimis de un fan pe adresa Sport.ro
 

11:30 Prima record pentru Marica, Chiriches si Maxim - daca vor reusi sa remonteze dezavantajul de doua goluri si sa califice echipa nationala la Mondial.

O minune pe National Arena le poate aduce fotbalistilor aproape 5 milioane de euro, noteaza publicatia Fanatik, care scrie ca Mircea Sandu, presedintele FRF, le va da jucatorilor jumatate din suma incasata de la FIFA.

Astfel, in cazul unei calificari la Mondial, din cei 9.6 milioane de euro pe care Forul International i-ar trimite in Romania, jumatate vor intra in buzunarele fotbalistilor.

Fiecare jucator va incasa aproximativ 200 de mii de euro.

11.10 Vlad Munteanu e artistul de serviciu pentru acest baraj. Fostul jucator al lui Dinamo, acum presedinte la U Cluj, vrea sa completeze imaginea de mai jos. Drogba, pe elefant, Eto'o, pe un leu, ambii in drum spre Rio. Pe Marica pe ce l-am putea urca? Hai sa-l ajutam pe Vladut :)


Captura foto: Facebook Vlad Munteanu

10:49 Dario Bonetti ii da sfaturi lui Victor Piturca si crede ca Mariu Niculae ar trebui bagat titular in meciul de astazi cu Grecia.
“Stiu potentialul celor doua formatii, puteti intoarce rezultatul. Doar ca nu mai puteti gresi, pentru a avea succes. Grigore, Torje si Niculae au fost importanti la Liberec. Niculae n-a fost titular la Atena, dar Piturca poate incepe cu el, la retur, din primul minut. Fortati cu el!”, a declarat Dario Bonetti

10.38
Dorinel Munteanu, intrat prin telefon la Ora Exacta in sport
, spune ca nu l-ar fi lasat in afara lotului pe Gigel Bucur, care trece printr-o forma foarte buna la Kuban. Munteanu il vede pe Banel Nicolita titular diseara in locul lui Torje.

"Inaintea unui astfel de meci, antrenorul nu mai poate schimba prea multe. Jucatorii sunt cei care trebuie sa se mobilizeze, cu atitudine, fara niciun fel de teama. Avem posibilitatea sa marcam si sa ne calificam."

"Pe postul de inchizator, eu as folosi un jucator care a mai evoluat pe acel post, as merge cu Hoban."

"Daca ne luam dupa forma sportiva, Gigel Bucur este peste Torje si Tanase. "

"Torje este un jucator valoros, dar in ultimul timp n-a avut un randament ridicat, nici la echipa de club, nici la nationala.", a spus Munteanu.

10.10 Ciprian Marica a postat pe pagina personala de Facebook un filmulet superb, cu 50.000 de oameni cantand imnul Romaniei pe National Arena.

Marica, iti promitem ca in seara asta o sa se auda de doua ori mai tare!!

VIDEO: Facebook Ciprian Marica

 

09:15 Victoria cu 3-1 obtinuta pe Karaiskakis, dar si jocul dezamagitor aratat de nationala lui Victor Piturca ii face pe greci sa anunte inca de pe acum calificarea la Mondial.

Elenii de la Gazzetta.gr titreaza astazi: "Ultima oprire inainte de Rio", spunand ca nationala condusa de Fernando Santos are de indeplinit o formalitate in meciul de diseara.

Acestia nici nu se gandesc la un esec al echipei lor si spoun ca veteranul Karagounis va avea diseara grija de echipa, acesta urmand sa-l inlocuiasca pe Katsouranis.

Potrivit presei ateniene, echipa lui Fernando Santos va fi identica cu cea din tur, exceptie facand schimbarea mentionata mai sus.

Primul 11 al Greciei: Karnezis - Torosidis, Siovas, Sokratis, Cholebas - Karagounis, Tziolis, Maniatis - Samaras, Mitroglou, Salpingidis

07.30 Grecii fac scandal inainte de meci. Federatia elena a cerut FIFA ca acoperisul sa nu fie tras diseara pe National Arena.

"Romanii trag acoperisul pentru a crea o atmosfera asurzitoare, in speranta ca acest mediu va favoriza echipa lor nationala.", scriu jurnalistii de la gazzetta.gr.

Oficialii greci au cerut forului mondial sa ia masuri in privinta acoperisului. Decizia finala ii va apartie observatorului, la sedinta tehnica de dinaintea partidei.

FRF a invocat temperaturile scazute si conditiile meteo pentru a trage acoperisul pe National Arena.

07.55 Fiti atenti aici - pentru cine n-a apucat sa ia azi ziarul Ring - Vrajitoarea Aurelia zice ca e bine... "Ne calificam! Marica, Maxim si Chiriches inscriu", e convinsa dumneaei.

Mentalistul Iosefini, care pare ceva mai credibil, presimte ca "Romania va avea alta fata in retur si va castiga fix cu scorul de care are nevoie, 2-0. Goluri Marica si Torje."

Astrologul Radu Stefanescu e totusi ceva mai retinut: "In tur, in Grecia, ai nostri au avut cerul si stelele cu ei, dar a iesit rau. Marti seara incep niste aspecte negative la Luna, iar acestea influenteaza sportul si Romania in general. Avem toate sansele ca tricolorii sa ne mai dezamageasca inca o data."

"Luni a fost luna plina si era mai bine sa fi jucat. Stiti de ce? Pentru ca si spartanii luptau pe luna plina, ca sa poata sa vada.", a declarat astrologul in ziarul Ring.

O fi blat, ca nu ne-au programat pe luna plina? Sau cineva a uitat ca avem nocturna pe National Arena? :)

07.30 Iata cateva cote afisate de casele de pariuri inainte de Romania - Grecia. Interesant e ca rezultatul de nota 10 pentru noi, 2-0, are fix cota 10.00 :)

Cine castiga: Romania 2.20 | egal dupa 90 de minute 3.00 | Grecia 3.10
Scor corect: 1-0, cea mai mica cota (6.30)
2-0, rezultatul de care avem nevoie (10.00)
3-1, sa mergem in prelungiri (22.00)
1-3, s-o facem lata inca o data (34.00)

07.05 Declaratii razboinice date de Hoban, surpriza lui Piturca, intr-un interviu acordat cotidianului Gazeta Sporturilor.

"Nu vom intra in teren cu mainile ridicate, nu ne-am predat. Trebuie sa bagam capul in gheata adversarului, daca va trebui, sa ne sacrificam, sa dam tot ce e mai bun din fiecare, e un moment de totul sau nimic."

"Miracolele sunt rare. Minunile trebuie sa ti le faci cu mana ta, sa muncesti. Poate suna poetic, dar vom intra cu gandul ca am putea deveni eroii Romaniei!"

That's the spirit :)

'The Godfather': Un mesaj cu echipa si sistemul pe care ar trebui sa il aplice daca vrea Piturca sa ne calificam: (4-1-3-2) Pantilimon - Matel ,Goian , Chiriches, Latovlevici - Gardos - Torje ,Maxim , Nicolita - Marica

07.00 Daca Victor Piturca nu va face schimbari cu cateva ore inainte de meci, echipa de start a Romaniei va fi urmatoarea:

Pantilimon - Matel, Chiriches, Goian, Latovlevici - Hoban - Torje, Maxim, Stancu, Tanase - Marica

Credeti ca lipseste cineva?

06.45
Azi e ziua cea mare, cea mai mare pentru fotbalul romanesc in ultimul deceniu. Seara asta ar putea schimba o gramada de lucruri. Si avem nevoie de 2-0. Nu de 7-0, nu de 5-0. De doua goluri, cum a dat Steaua, in iarna, cu Ajax. Salut, sunt Dan Pavel, cu voi in LIVE BLOG pana spre seara, cand Emanuel Rosu trece la butoane! Marti noapte, la Universitate, da? :)

LUNI

I-am scos din criza pe greci. N-au facut autostopul. Au gasit bani sa vina cu avionul la Bucuresti. Doua mii de greci vor striga pe National Arena. Aproape 1000 de politisti si jandarmi au fost mobilizati la meci.

"Grecia merge in Brazilia. Cei 12 zei ai Olimpului sunt cu voi" - a fost mesajul cu care fanii greci i-au asteptat pe Mitroglou si Samaras la Bucuresti.

Desi e suspendat, Katsouranis a venit si el la Bucuresti. Grecii accepta si o infrangere in Romania.

Grecii s-au cazat la Universitate. Daca grecii rateaza calificarea, pot vedea pe geam bucuria romanilor din piata. Un sigur fan i-a asteptat la hotel.

►"Romania la mondiale?" Nu, mai degraba o femeie - noul presedinte al Americii. La pariuri, avem sanse mici de tot sa ne calificam. Returul Romania - Grecia va fi o lupta intre zmei si zei.

"Haiduci le spun dupa ce castigam sunt haiduci, inainte putem fi zmei", spune Piturca.

La pariuri, zeii Greciei sunt favoriti in fata zmeilor lui Piturca.Tot la pariuri, sunt sanse mai mari ca viitorul James Bond sa fie un actor de culoare decat sa ajungem noi la mondiale.

"Trebuie sa jucam pe viata si pe moarte", e indemnul lui Piturca.

Totusi, la pariuri, Romania e peste Steaua. Sunt sanse mai mari ca nationala sa ajunga la Rio decat Steaua in primavara Ligii.

►"Cand vor fi ei la echipa nationala sa cheme pe cine vor ei si pe cine doresc ei!" - Atat a comentat Piturca azi in conferinta despre ironiile lui Mutu de pe facebook!


► Fotbalistii nationalei nu i-au mai studiat pe greci. S-au uitat doar la filme inaintea returului de maine. Doua zile la rand, jucatorii nationalei si-au facut program - au mers la cinema.

"Nu stiu ce film vom vedea. E bine ca mai putem sa iesim putin sa ne destindem" spunea Chiriches inainte sa mearga la film.

Nici Zorba Grecul si nici Mr Bean n-au rulat la cinema. Dupa SF-ul cu Harrison Ford, fotbalistii au vazut filmul Avocatul, cu Brad Pitt si Cameron Diaz.

"Atmosfera este buna spre funa buna, baietii si-au revenit, inca erau daramati dupa joc" a spus si Piturca.

► Selectionerul grecilor a declarat azi ca arbitrajul de la meciul tur a dezavantajat echipa Greciei, nu pe cea a Romaniei!

"In al doilea minut am avut penalty si cartonas rosu. Nu comentez niciodata ce fac arbitrii in timpul unui meci.
Sper ca arbitrii sa-si faca treaba cum trebuie. Ultima oara am vorbit cu el acum sapte-opt ani, pentru ca traiesc in Grecia de atunci. La ultimul Campionat European a arbitrat el, la fel si finala Ligii Campionilor. E cel mai bun arbitru",
a spus Fernando Santos la conferinta de azi.

Asocia Suporterilor Romani va impanzi fluturase cu un manifest pentru meciul de maine seara! Cei peste 50.000 de spectatori de la meciul cu Grecia sunt rugati sa cante, sa stea in picioare, sa vina cu steaguri si sa fluiere imnul Greciei!


"Pentru toti romanii care vin marti la stadion va rugam sa respectati urmatoarele:

Indiferent de locul ocupat in stadion cantati si bateti din palme la indemnul peluzei.

Indiferent de locul ocupat in stadion incercati sa stati in picioare pentru a pune presiune pe adversar.

Veniti cu un steag tricolor, indiferent de dimensiune.

Indiferent de rezultat sustineti echipa pentru a ne bucura impreuna la sfarsit.

Daca cei 8 suporteri nu vor fi eliberati pana la ziua meciului fluierati din toate puterile imnul Greciei.

Numai impreuna ne putem califica!!!"

►Doua zile la rand, jucatorii nationalei si-au facut program - au mers la cinema.

"Nu stiu ce film vom vedea. e bine ca mai putem sa iesim putin sa ne destindem" spune Chiriches.

Nici Zorba Grecul si nici Mr Bean n-au rulat la cinema. Dupa SF-ul cu Harrison Ford, fotbalistii au vazut filmul Avocatul, cu Brad Pitt si Cameron Diaz.

"Atmosfera este buna spre foarte buna, baietii si-au revenit, inca erau daramati dupa joc" a dezvaluit si selectionerul Piturca.

► Victor Piturca a confirmat azi ca Alex Maxim va fi titular la returul cu Grecia. Selectionerul a spus ca nu are nimic personal cu mijlocasul lui Stuttgart, insa nu a considerat ca el va face fata la partida tur.

"Maxim are o atitudine excelenta. Pur si simplu asa am gandit partida tur. Cu Maxim sa am ceva? Maxim e copilul meu, eu l-am adus la echipa nationala. Voi nu stiati de el cand l-am adus la echipa nationala. Stia cineva de el? In cariera lui am avut un, hai sa nu ii spun un merit, dar cum?! Nu e niciun fel de problema. Grecii au jucatori foarte puternici, meciul s-a jucat pe un teren destul de greu, iar eu am gandit ca in partida de maine seara sa am jucatori proaspeti, iar Maxim e unul dintre ei", a spus Piturca.

►Selectionerul Greciei anunta atentie maxima la meciul de maine seara. "Nu exista sanse, exista doar un meci deschis. A fost un meci la Atena, acum urmeaza o alta partida, diferita. Avem un avantaj, dar Romania e un adversar care poate reveni in calculele calificarii, care ne poate marca doua goluri. Trebuie sa conservam acest avantaj. Stim foarte bine ca, daca avem doua goluri de partea noastra, trebuie sa aparam acest rezultat, dar nu am venit aici doar sa ne aparam, ci sa jucam mai bine decat am facut-o la Pireu si sa ne calificam. Vrem sa avem controlul meciului, sa avem posesia, dar sa marcam si un gol care sa ne aduca linistea. Sunt convins ca Romania va intra puternic in joc, va evolua ofensiv si va avea o prestatie buna, dar noi vom face orice pentru a ne califica.", a spus Santos, in conferinta de presa din aceasta seara.


"Katsouranis nu va juca, dar cine va intra in locul lui, sunt sigur ca o va face la fel de bine. Nicio echipa nu cred ca trebuie sa se bazeze pe un singur jucator, chiar daca este vorba despre un om foarte important.", a mai spus Santos.

► Administratorii National Arena au tras acoperisul stadionului chiar inainte de antrenamentul oficial al Greciei. Nu doar din ratiuni legate de prognoza meteo. Inchis, National Arena va crea o atmosfera absolut sufocanta pentru adversari. 55.000 de oameni vor fi in tribunele stadionului bijuterie din Bucuresti!

► Victor Piturca spune ca jucatorii si-au revenit din punct de vedere psihic, dupa infrangerea din Grecia.

"Infrangerea a fost grea, dar din fericire mai exista meciul retur si sper sa revenim, sa putem inscrie cel putn doua goluri si sa reusim calificarea."

"Va fi dificil dar cu atat mai mare va fi bucuria. La un astfel de meci trebuie sa te autodepasesti din toate punctele de vedere. Nu exista oboseala. Am discutat cu baietii, am pregatit bine meciul de maine seara, importanta va fi prestatia baietilor, actorii principali, in fata a peste 50.000 de oameni."

"Ne vom juca sansa noastra si sper sa reusim. Baietii si-au revenit psihic, erau daramati dupa joc. Trebuie sa marcam goluri. Si in Grecia am jucat ofensiv, am vrut sa marcam goluri. Intr-un joc de asemenea importanta, trebuie sa marchezi si sa nu primesti goluri."

"Trebuie sa jucam pe viata si pe moarte, dar trebuie sa jucam fotbal", a declarat Piturca.

► Chiriches poate fi titular in meciul retur, anunta Victor Piturca. Tatarusanu s-a refacut dupa accidentarea la spate si are si el sansa sa joace meciul decisiv.
“Chiriches s-a antrenat normal si cred ca se va regasi in primul 11. Inca nu m-am decis. Tatarusanu este 100% apt. Giorgos Karagounis s-ar putea sa joace. Katsouranis care are cartonas nu o sa joace.

Au fost batute prost loviturile libere si am primit gol. Grecia este o echipa care joaca mai inchis si se bazeaza pe momentul defensiv. Daca reusesc sa marcheze ai probleme mari. Sper sa avem avantajul care sa ne permita sa marcam gol marti seara. Am avut o discutie cu toti jucat

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!