Tricolorii ajung astfel la al treilea eșec la rând sub comanda lui Gică Hagi, după înfrângerile cu Suedia și cu Bosnia.
Florin Prunea este convins după umilința suferită de națională în fața Poloniei: ”Hagi nu va mai putea rămâne!”
România a suferit o înfrângere catastrofală în fața Poloniei, scor 0-6, în Nations League.
Florin Prunea, fostul portar al Generației de Aur și un susținător al lui Gică Hagi, a declarat că, în opinia sa, ”Regele” nu va mai rămâne pe banca echipei naționale după dezastrul cu Polonia.
Prunea crede că problemele fotbalului românesc pleacă din interiorul Federației Române de Fotbal și a adus aminte de plecarea lui Edi Iordănescu de pe banca primei reprezentative.
”Nu (n.r. Hagi nu va mai rămâne la națională), așa cum îl cunosc eu pe Gică Hagi, am fost și colegi de echipă, nu cred că mai poate să rămână. Trebuie o analiză în profunzime, nu trebuie să îl judecăm pe Gheorghe Hagi. Trebuie să facem o analiză a fotbalului românesc, să vedem unde am ajuns. Să vedem de ce a plecat și Edi Iordănescu, că FRF nu a dat secunzilor o mie de euro în plus, aici e analiza care trebuie făcută”, a spus Florin Prunea la Digi Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News























