Edi Iordănescu a făcut toate calculele pentru calificarea la Euro: ”Avem cifre bune”

UEFA EURO 2024 Echipa Nationala edward iordanescu Nationala Edward Iordănescu
Eduard Muntean
Data publicarii: Duminica 15 Octombrie 2023, 09:00
Data actualizarii: Duminica 15 Octombrie 2023, 08:57

România înfruntă Andorra, duminică, de la ora 21:45, în runda a opta din Grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024.

Partida disputată pe arena ”Szusza Ferenc” din Ungaria împotriva Belarusului a dat peste cap toate planurile pentru calificarea la turneul final din vara viitoare, organizat de Germania. Elevii lui Edward Iordănescu au făcut doar 0-0 cu penultima clasată din Grupa I și a facilitat Israelului șansa de a ajunge pe locul al doilea, ultimul loc ce aduce biletele pentru Germania.

Cu toate acestea, selecționerul Edi Iordănescu este încrezător și consideră că șansele de calificare sunt în continuare ridicate:

Nu apasă deloc faptul că nu mai suntem așa siguri de calificare. Apasă de la început responsabilitatea îndeplinirii obiectivului, dorinţa foarte mare. Suntem obişnuiţi cu asta, au mai fost momente dificile. Cu doar trei meciuri înainte de finalul campaniei rămânem neînvinşi, rămânem cu şanse importante la calificare. Rămânem la mâna noastră!

Rămânem cu lucruri consolidate, pe care am reuşit comparativ cu ce a fost în Liga Naţiunilor, avem o defensivă mult mai solidă, avem cifre mult mai bune în ceea ce înseamnă consistenţa de joc. Şi obligativatea ca în următoarele 3 jocuri să aducem fie 4 puncte, fie 6 în funcţie de concursul rezultatelor. Suntem pregătiţi pentru asta. Dacă aducem 3 cu Andorra ne-ar mai rămâne unul sau trei în „dubla” cu Israel şi Elveţia. Deci suntem total la mâna noastră!” a transmis selecționerul, conform as.ro

România se află în prezent pe locul secund în Grupa I, cu 13 puncte. Israelul se află pe locul secund, cu 11 puncte, însă a disputat un meci mai puțin din cauza conflictului din Gaza. Meciul Israelului cu Elveția, liderul grupei, a fost mutat de UEFA pe data e 15 noiembrie

Lotul României pentru meciul cu Andorra

PORTARI

Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);

FUNDAȘI

Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Andrei Borza* (FC Rapid 1923, 0/0);

MIJLOCAȘI

Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);

ATACANȚI

Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!