Cum au reacționat adversarele României din Nations League după revenirea lui Gică Hagi la națională

Cum au reacționat adversarele României din Nations League după revenirea lui Gică Hagi la națională Nationala

Gheorghe Hagi a fost instalat oficial în funcția de selecționer al României. FRF l-a prezentat luni în cadrul unei conferințe de presă la care au mai participat Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță.

Primele meciuri ale lui Gică Hagi la revenirea la echipa națională vor fi în iunie, când sunt programate amicalele cu Georgia (2 iunie, Tbilisi) și Țara Galilor (6 iunie, Stadionul Steaua). Ulterior, în perioada septembrie-noiembrie va avea loc campania din Liga Națiunilor.


România, promovată în Liga B din Nations League, a fost repartizată într-o grupă din care vor mai face parte Suedia, Bosnia și Polonia. Poziția ocupată în această grupă va avea un impact important și asupra urnelor pentru preliminariile EURO 2028.

"Legenda devine selecționer", a titrat publicația suedeză Aftonbladet, după anunțul făcut luni de FRF. "Gheorghe Hagi primește o nouă șansă", au mai scris suedezii, care au amintit și de precedentul mandat al "Regelui" la prima reprezentativă, la începutul anilor 2000.

În termeni similari a comentat și presa poloneză. "România are un nou selecționer, iar legenda se întoarce. Succesorul lui Mircea Lucescu este Gheorghe Hagi, cel mai bun fotbalist din istoria țării, care a jucat la Real Madrid și Barcelona și a strâns 125 de meciuri la națională. A fost starul Mondialului din 1994, când România a ajuns până în sferturi, o performanță neegalată până acum", a scris Meczyki.

România trebuie să termine pe 1 sau 2 în Nations League pentru a fi ajutată în preliminariile EURO 2028

Cum vor stabilite urnele în preliminariile EURO 2028

  • Urna 1: Echipele din Liga A a UNL care încheie pe pozițiile 1-3
  • Urna 2: Echipele din Liga A a UNL care încheie pe locul 4 + echipele din Liga B care încheie pe locurile 1-2
  • Urna 3: Echipele din Liga B care încheie pe pozițiile 3-4 + echipele din Liga C care încheie pe locul 1
  • Urna 4: Echipele din Liga C care încheie pe pozițiile 2-4
  • Urna 5: Echipele din Liga D

Altfel spus, rezultatele României din Nations League vor stabili urna în care vom apărea la tragerea la sorți pentru preliminariile Europeanului. Tricolorii ajung în urna a doua doar dacă vor încheia pe locurile 1-2 în grupa din care mai fac parte Suedia, Polonia și Bosnia. În caz contrar, picăm în urna a treia.

Programul României din Liga Națiunilor

  • Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Polonia – Bosnia-Herțegovina, Suedia – ROMÂNIA
  • Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina, Suedia – Polonia
  • Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – Suedia, Polonia – ROMÂNIA
  • Luni, 5 octombrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – Polonia, ROMÂNIA – Suedia
  • Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Polonia, Suedia – Bosnia-Herțegovina
  • Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA, Polonia – Suedia
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!