Selecționata lui Mircea Lucescu a întâlnit-o la București, pe Arena Națională, într-un joc de pregătire pe Canada (0-3). Iar marți, România a remizat cu Cipru la Nicosia (2-2) în preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Mircea Lucescu a mizat pe Horațiu Moldovan pentru Cipru - România. Sava și Târnovanu, pe bancă

Pentru acțiunea din luna septembrie, Mircea Lucescu l-a convocat și pe Răzvan Sava, portarul timișorean cotat la 2,5 milioane de euro de site-urile de specialitate care este legitimat în clipa de față la Udinese în Serie A.

Sava a fost prima dată convocat la națională în iunie 2024, înainte de EURO, pe care l-a ratat însă. A mai stat pe bancă și la două dueluri campania de Nations League.

La fel s-a întâmplat și la acțiunea din iunie a reprezentativei. Astfel că, Răzvan Sava, în ciuda faptului că a devenit titular la Udinese odată cu începerea noii stagiuni, încă nu și-a făcut debutul la națională.

”Răzvan Sava a fost din nou rezervă neutilizată în al doilea meci al României într-un interval de câteva zile, întrucât au întâlnit Canada într-un amical disputat acum câteva zile și au remizat 2-2 cu Cipru într-un meci de calificare la Cupa Mondială, ieri.

În locul lui, selecționerul României l-a titularizat pe Horațiu Moldovan, portarul lui Real Oviedo, echipă recent promovată în La Liga spaniolă. 

Acum, însă, fostul portar al lui Juventus va reveni la Udine, unde vor continua pregătirile pentru următorul meci de campionat”, a scris tuttoudinese.it.