România a obținut o victorie uriașă în preliminariile Cupei Mondiale 2026, 1-0 contra liderului Austria, iar speranțele tricolorilor pentru locul 2 în grupă au crescut considerabil. Indiferent de poziția ocupată în grupa preliminară, România are asigurată prezența la barajul pentru Mondial din martie. Totuși, locul 2 în grupă ar veni cu mai multe avantaje pentru naționala condusă de Mircea Lucescu.

În cadrul barajul din martie vor participa 16 echipe, împărțite în patru urne valorice. În cazul în care termină pe locul 2 în grupa preliminară, România se va afla fie în urna a treia (ar juca semifinala în deplasare), fie în a doua (ar juca semifinala acasă).

România, șanse foarte mari, conform statisticienilor, să termine pe locul 2 grupa!

Diferența de coeficient față de echipele din urna a doua este una foarte mică, astfel că România poate spera la un salt important, în funcție de rezultatele sale și ale adversarelor. Urna a doua ar veni cu avantajul semifinalei pe teren propriu.

În semifinalele barajului (manșă unică, 26 martie), echipele din urna 1 primesc vizita celor din urna 4, iar cele din urna 2 joacă acasă împotriva celor din urna 3. Finalele sunt programate pe 31 martie, tot în manșă unică, iar gazdele vor fi stabilite prin tragere la sorți.

Dacă termină sub Austria și Bosnia în preliminarii, România este sigură că se va afla în urna a patra valorică.

Însă, România are șanse mari să termine pe locul 2 acum, conform statisticienilor de la Football Meets Data. Selecționata pregătită de Mircea Lucescu este cotată cu un procent de 63,4% să termine pe poziția a doua grupa pentru calificarea la Cupa Mondială, mai mari decât Bosnia, care are 35% șanse. 

Selecționata lui Mircea Lucescu, 63,4% șanse să termine grupa pe locul 2

Tricolorii au, însă, conform statisticienilor, șansă de numai 0,1% să încheie pe locul 1, în timp ce Austria e sigură, potrivit procentelor, să termine unde este acum, pe prima poziție, cu 98,4%.

Pentru a termina pe locul 2 în grupă, România este obligată, mai întâi de toate, să învingă Bosnia în partida următoare, care va avea loc în deplasare.