Pe lângă cei cinci jucători convocați la naționala de seniori, FCSB are reprezentanți și la U21, unde Daniel Pancu i-a chemat pe Alexandru Musi și Andrei Gheorghiță pentru amicalele cu Portugalia și Țările de Jos.
În plus, Siyabonga Ngezana a fost convocat la naționala Africii de Sud, Joyskim Dawa la cea a Camerunului, în timp ce Kiki se va alătura naționalei Beninului.
În total, FCSB are 11 jucători convocați la reprezentativele naționale, însă Gigi Becali nu se teme că vor fi probleme cu oboseala și îl propune pe Mihai Popescu titular în apărare, în locul lui Radu Drăgușin, accidentat.
"Câți sunt de la FCSB? Sunt 11 de la FCSB? Băi, este foarte bine. Dacă sunt 11 jucători înseamnă că suntem bine. Nu îmi este teamă că ar putea fi obosiți după ce revin de la națională. Până la urmă echipa națională este echipa națională.
Ați văzut că mă pricep cu Mihai Popescu? L-a convocat că este cel mai bun din România. Nu îl poți compara cu nimeni din România, normal că trebuie să fie titular", a declarat Gigi Becali, potrivit DigiSport.
Lotul României pentru meciurile cu Bosnia și San Marino
Portari: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0);
Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 27/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1), Mihai POPESCU (FCSB, 0/0), Denis CIOBOTARIU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6);
Mijlocași: Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Adrian ȘUT (FCSB, 4/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4), Florin TĂNASE (FCSB, 18/3), Dennis POLITIC (Dinamo, 0/0);
Atacanți: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1).
Iată meciurile României din grupă:
- 21 martie: ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- 24 martie: San Marino – ROMÂNIA (21:45)
- 7 iunie: Austria – ROMÂNIA (21:45)
- 10 iunie: ROMÂNIA – Cipru (21:45)
- 9 septembrie: Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- 12 octombrie: ROMÂNIA – Austria (21:45)
- 15 noiembrie: Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
- 18 noiembrie: ROMÂNIA – San Marino (21:45).