Asta-l așteaptă pe Burleanu! Edi Iordănescu, antrenorul care-și dă președintele afară de la antrenament: ”Terenul și vestiarul îmi aparțin”

edi iordanescu FRF Razvan Burleanu selectioner romania Nationala Edi Iordănescu
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 27 Ianuarie 2022, 23:37
Data actualizarii: Joi 27 Ianuarie 2022, 23:45

Edi Iordănescu (43 de ani) este noul selecționer al României. FRF l-a contactat pe antrenor după ce negocierile cu Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni au picat.

Iordănescu a semnat un contract până în 2024 și a fost, până acum, susținut de mai multe voci importante din fotbalul românesc. Fiul lui Anghel Iordănescu este cunoscut pentru condițiile numeroase pe care le pune șefilor înainte de a semna un contract, dar și pentru regulile sale strice, pe care trebuie să le respecte inclusiv conducătorii.

Edi Iordănescu și o poveste memorabilă: a dat afară un președinte de la antrenament

În urmă cu an și jumătate, după plecarea de la Gaz Metan Mediaș, Iordănescu Jr. a povestit cum l-a dat afară de la un antrenament pe Ioan Mărginean, pe atunci președinte al clubului ardelean.

”14 sau 15 luni de zile ne-am înțeles extraordinar. E adevărat că de multe ori l-am supărat, s-a confruntat și cu situații cu care nu s-a mai confruntat. La al doilea sau al treilea antrenament l-am dat afară de pe teren. Intrase pe teren să îi salute pe băieți, ei luau o pauză de hidratare și l-am invitat afară.

I-am spus că terenul și vestiarul îmi aparțin. Mi-a respectat rolul pe care l-am avut, nici nu știa primul ”11”. Din respect pentru dânsul, puneam unul dintre secunzi înainte cu câteva ore să îi spună primul ”11” sau cei 18 din lot”, a povestit Edi Iordănescu, în urmă cu un an și jumătate, la Digi Sport.

VIDEO - Florin Prunea, despre instalarea lui Edi Iordănescu: ”Și-a atins mereu obiectivele”

Meciul de debut al lui Iordănescu Jr. pe banca României va avea loc pe 25 martie, într-un amical cu Grecia. Patru zile mai târziu, ”tricolorii” vor avea un alt test pentru meciurile din Nations League, în compania reprezentativei Israelului.

Nations League, care poate permite României să aibă un traseu mai ușor pentru Campionatul European, va debuta pe 4 iunie. România se va deplasa în Muntenegru pentru primul meci, iar trei zile mai târziu va juca în Bosnia

Programul României în Nations League:

4 iunie: Muntenegru - România

7 iunie: Bosnia-Herțegovina - România

11 iunie: România - Finlanda

14 iunie: România - Muntenegru

23 septembrie: Finlanda - România

26 septembrie: România - Bosnia-Herțegovina

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!