Analiza lui Victor Pițurcă despre Horațiu Moldovan și Radu Drăgușin. Pe cine ar convoca la EURO 2024 și pe cine ar lăsa acasă

EURO 2024 Horatiu Moldovan radu dragusin Romania Victor Piturca Nationala Victor Pițurcă
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 16 Februarie 2024, 07:47
Data actualizarii: Vineri 16 Februarie 2024, 07:51

Horațiu Moldovan și Radu Drăgușin s-au transferat la Atletico Madrid, respectiv Tottenham, în perioada de mercato din iarnă.

Portarul naționalei României nu a prins niciun minut de joc pentru gruparea spaniolă, iar șansele să joace în fața lui Jan Oblak sunt minime. De cealaltă parte, fundașul român a fost utilizat aproximativ 30 de minute până acum la Tottenham.

Victor Pițurcă, despre Radu Drăgușin și Horațiu Moldovan

Fostul selecționer al României a făcut o analiză a situației celor doi internaționali și a explicat cum vede lucrurile în cazul lor, oferind o părere despre posibila convocare pentru EURO 2024. 

"Situația lor este diferită. La Moldovan e chiar mai delicată și, după părerea mea, dacă el nu va juca deloc, ar fi chiar imposibil să mai fie chemat la lot. Eu așa cred, dacă va continua să fie eterna rezervă a lui Oblak. Pentru că e clar, cât timp portarul titular al lui Atletico e valid, nu poate să-i ia locul. Iar postul de portar este foarte dificil și important.

La el (n.r. - Drăgușin) e altceva, e jucător de câmp, e și foarte puternic fizic. În plus, el a mai jucat, chiar dacă foarte puțin. Mă uitam la Lazio - Bayern și mă gândeam că poate la nemți ar fi avut șanse mai mari să evolueze mai mult, mai repede. Dar eu sunt convins că Drăgușin va prinde echipa la Tottenham. 

Important e și cum va juca, de ce anume îi va cere antrenorul. L-am urmărit și în Italia, el e mai bun dacă intră stoper stânga, nu dreapta. Totul e ca atunci când va intra titular să nu greșească, să nu mai poată fi scos din echipă.

Până la urmă, sunt niște păreri personale. Poate că selecționerul Edward Iordănescu gândește altfel. El îi știe mai bine și normal că va avea decizia finală", a declarat Victor Pițurcă, potrivit gsp.ro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!