Tricolorii au debutat cu un eșec suferit în fața Suediei, la Solna, scor 1-2, iar, apoi, naționala lui Hagi a pierdut în fața Bosniei pe Arena Națională, scor 2-4.
EXCLUSIV A dat vina pe jucători și îl apără pe Hagi: ”Ce poate face el? Dacă și Gică a ajuns să fie criticat...”
După două eșecuri la rând, România se duelează vineri cu Polonia, în runda a treia din Nations League.
Claudiu Keșeru i-a criticat dur pe tricolori pentru atitudinea avută în primele două meciuri din Nations League. Fostul atacant le-a reproșat jucătorilor echipei naționale că nu au încercat deloc să se impună în duelurile cu bosniacii.
Keșeru crede că, deși Gică Hagi a încercat să le insufle încredere jucătorilor prin toate declarațiile date înaintea meciurilor, selecționerul nu a reușit să facă acest lucru, iar acest aspect s-a văzut și în jocul temător al echipei naționale.
”Ce m-a deranjat puțin e că au fost dominați în dueluri atât de tare și nu am văzut niciun jucător român să meargă sa dea cu un bosniac, încât să-și marcheze teritoriul, răspunsul acela din orgoliu, din mândrie, n-am văzut reacția aia de orgoliu.
I-am urmărit toate declarațiile lui Hagi, se vede că a jucat la cel mai înalt nivel, că e cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, se vede că are o mentalitate de câștigător. Nu a abordat meciurile din poziția de învins, care încearcă să limiteze stricăciunile. A vrut să abordeze extrem de încrezător, la victorie, asta a încercat să le transmită prin toate declarațiile. Acest lucru nu mă surprinde deloc.
Am văzut și rezultatele Poloniei, sunt exact acolo în fața noastră, putem trece în fața lor, dar cu siguranță va exista un șoc psihologic după acest meci, pentru că nu am văzut acea reacție de orgoliu. Asta mă deranjează, pentru că și noi ne-am lovit de echipe mai bune pe hârtie, uneori ne dominau, dar nu am văzut un moment în care cineva să încerce să inverseze acel raport psihologic”, a spus Claudiu Keșeru pentru PRO TV și Sport.ro.
Întrebat despre criticile adresate lui Hagi, dar și despre declarațiile selecționerului cu privire la o eventuală plecare de la echipa națională, Keșeru s-a arătat revoltat că până și Gică Hagi, cel considerat de mulți drept cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, a ajuns să fie criticat.
Mai mult, Keșeru a dat de înțeles că jucătorii sunt principalii vinovați pentru rezultatele naționalei, iar Hagi nu poate face mai mult dacă tricolorii nu țin cont de sfaturile sale și nu își asumă responsabilitatea în teren.
”În România cine nu este criticat? Dacă și Gică Hagi a ajuns să fie criticat atunci despre ce mai vorbim? E nevoie de continuitate! Până la urmă ce poate face un antrenor dacă anumiți jucători nu își asumă această responsabilitate? Când intră în teren, orice indicație din afara terenului nu-și mai are valoare dacă tu nu ai reacție de orgoliu, pentru că în primul rând e un joc de bărbați. Trebuie să răspunzi mental. Dacă ești dominat din primele momente, reacția antrenorului este extrem de limitată. Sunt unele lucruri care depind doar de jucătorii din teren”, a adăugat Claudiu Keșeru.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News











