„Sunt șocat! Nu mă abțin!” Marius Șumudică a răbufnit după ce a văzut meciul naționalei de tineret: „De ce nu a fost el pe bancă?!” 

Marius Sumudica Daniel Pancu EURO U21 Romania U21 Nationala U21
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 22 Iunie 2023, 21:53
Data actualizarii: Joi 22 Iunie 2023, 21:56

România U21 a pierdut fără drept de apel meciul cu Spania U21 de la Campionatul European de tineret, scor 0-3. 

„Tricolorii mici” au început turneul găzduit de România și Georgia cu o înfrângere, într-un meci în care nu au avut niciun șut pe spațiul porții. Jocul a lăsat de dorit, iar Marius Șumudică nu s-a abținut când a venit momentul să comenteze partida disputată pe stadionul Steaua. 

Marius Șumudică: „Cu toată tehnologia asta: 'Alo, Cercelul, vezi că a venit căprioara'”

Antrenorul lui Al Raed a vorbit despre meciul de miercuri seară, indignat de ceea ce a văzut și de abordarea partidei. Marius Șumudică a precizat că nu înțelege de ce pe banca tehnică nu s-a aflat și Daniel Pancu, cel despre care s-a spus că va ajuta naționala de tineret. 

„Cum le pui probleme? Încercând un presing. Noi ne-am retras din primul minut, ne-am lăsat dominați și n-are cum să nu cadă golul. Nu există să nu dai un șut pe spațiul porții în 90 de minute! Asta și când ai crema fotbalului al U21, ținând cont de academii, de regula U21 impusă de FRF. În afară de Drăgușin și Mihăilă, au fost cam toți jucătorii. Ok, și Screciu, dar ceilalți joacă aproape toți titulari la echipele lor de club. 

Eu sunt șocat. Am urmărit meciul de ieri. Abordarea partidei, curajul... n-am nimic cu staff-ul de la națională, sunt foști fotbaliști. Nu mă abțin! Nu înțeleg cum la echipa națională te întorci tu, Emil Săndoi, la cine? Cu cine vrei să vorbești? De ce Pancu nu a fost pe bancă ieri? De ce nu a fost? Nu era de ajutor? Nu zic pentru că e rapidist, că așa o să se interpreteze. Nu e de ajutor, nu impune respect? Mă, staff-ul îți dă echilibru. Când staff-ul este puternic, și jucătorii răspund într-un anumit fel. Când te întorci și îl vezi pe unul cu căștile în urechi... eu n-am văzut în viața mea, suntem cu toată tehnologia asta: 'Alo, Cercelul, vezi că a venit căprioara'. Ce-s astea, mă? Eu pe Pancu l-am văzut la antrenamente cu Săndoi. Nu se poate să nu-l pui pe Pancu pe bancă. E un tip agresiv, care dă tonus echipei și vine cu o anumită agresivitate”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport. 

Reacția lui Daniel Pancu după declarațiile lui Marius Șumudică 

Daniel Pancu a transmis un mesaj în platoul emisiunii, oferind un argument pentru absența sa de pe banca tehnică: „Nu puteam să stau pe bancă deoarece UEFA lasă doar doi secunzi la turneul final, Vali Năstase și Răzvan Rotaru, iar eu nu am participat la procesul de pregătire. Nu era normal să fiu eu ales în locul celor doi”. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!