Marți seară, la Bratislava, în direct la Pro TV și VOYO, generația lui Louis Munteanu a capotat fără drept de apel în fața țării gazdă, 1-2, într-un meci în care scorul e mult mai mic raportat la realitatea din teren.
Am jucat mult de la egal la egal cu Italia, am fost aproape să învingem Spania, dar nu am putut face față Slovaciei și am tras primul șut pe poartă în minutul 67, așa că terminăm Grupa A de la European fără punct, cu golaveraj 2-5, și ne întoarcem acasă cu senzația că am cerut prea multe de la o generație care a putut oferi prea puțin.
O repriză cum nu ar trebui să fii obligat să privești
Șansele de calificare mai departe fuseseră ruinate, dar prezența lui Daniel Pancu pe banca tehnică și dorința logică de a nu pleca din Slovacia cu zero în dreptul punctelor și cu imaginea șifonată ar fi trebuit să reprezinte argumente solide pentru o altfel de evoluție a României U21 în meciul în care și-a luat adio de la turneul final.
Ce s-a întâmplat, în schimb? Slovacii, învinși și ei de Italia și Spania, dar cu câteva zeci de mii de fani în spate și o ambiție evident superioară, au avut nevoie de o primă fază pentru a semna o ocazie mare, cu minge aruncată în spatele lui Matei Ilie, o stare de somnolență în apărarea noastră și un 1-0 evitat doar pentru că aripa Kapralik a tras direct în Hindrich.
Ce a urmat? Am ieșit la joc timp de câteva minute, interval în care gazdele au încercat să vadă ce ne poată pielea, și nu am putut produce mai mult decât o cascadă de centrări din partea dreaptă ale lui Strata, Ianis Stoica și Grameni. Atât! Pentru că adversarii s-au lămurit rapid de incapacitatea de a fi periculoși, au început să preseze, au mutat jocul spre careul nostru și nu le-a luat mult să deschidă scorul: centrare a lui Rigo, o gaură nepermisă în centrul defensivei noastre, câlcâi al stoperului Obert pentru 1-0.
Cum am reacționat? În niciun fel! Cu Pancu anesteziat pe bancă, cu Rareș Ilie și Octavian Popescu scoși din joc de presingul advers, cu Louis Munteanu stors de putere, am putut doar să privim cum Rigo îl lansează pe Holly în spatele lui Strata (min. 21) și am scăpat de golul al doilea pentru că Hindrich s-a făcut mai mare decât e și a respins șutul din câțiva metri. Problemele au continuat, slovacii au presat în zona lui Strata, Rigo și Suslov s-au detașat de restul fotbaliștilor de pe teren și noi am avut nevoie de 36 de minute pentru a fi semipericuloși la poarta lor, cu o centrare din lateral a lui Borza rămasă fără efect.
Cum am terminat repriza? În genunchi, cu slovacii zburdând la fiecare moment ofensiv în care au apăsat pedala de accelerație și cu Nebyla (min. 44) aproape din nou de 2-0, tot dintr-o fază fixă în care doar inexactitatea lor ne-a salvat. Statistica primelor 45 de minute? 9-0 la șuturi în dreptul Slovaciei, 3-0 la șuturi pe poartă, 2-0 la mari ocazii, 1-0 pe tabelă.
Suslov i-a trimis la grădiniță pe tricolorii mici
Cum am încercat să ne revenim? Prin trei schimbări făcute la pauză, cu Cristi Mihai, Corbu și Amzăr noutăți în locurile lui Perianu, Tavi Popescu și Borza.
Ce a ieșit? O altă jumătate de repriză de uitat, în care nu e o exagerare să constați că pe teren s-a aflat un singur fotbalist: Tomas Suslov, mijlocașul ofensiv în vârstă de 23 de ani de la Hellas Verona. 23 de ani și, deja, 38 de selecții în naționala mare a Slovaciei!
Dacă în prima parte a fost ceva mai tăcut, Suslov a luat meciul pe cont propriu în partea a doua, în care pur și simplu a încântat și a expus toate slăbiciunile unei echipe pe care el și colegii lui au dominat-o în primul rând fizic. L-a lansat pe Kapralik (min. 47) pentru o nouă mare ocazie, apoi a încercat să ne înscrie din lovitură liberă și din foarfecă, dând senzația că e un profesor de sport care-i testează pe elevii săi în curtea școlii.
Când nu a avut tentative pretențioase de dribling, a pasat unde a vrut el, a atacat orice culoar liber și le-a scos peri albi fundașilor. Când a hotărât că e nevoie de un gol, a luat mingea aproape de mijlocul terenului după o lovitură liberă, a trecut lejer de un Grameni inert și l-a învins pe Hindrich cu un stâng năpraznic, pe jos. Fotbalist cu F mare!
Și, totuși, ce facem cu motivația și plăcerea de a juca fotbal?
Cum și când am săplat rușinea? În momentele în care fanii slovaci deja aplaudau favoriții pentru efortul depus cu Spania și Italia și pentru victoria scontată cu România, Rareș Ilie a bătut un corner de pe dreapta, mingea a ajuns întâmplător la Umit Akdag, iar mijlocșul turc al celor de la Alania a catapultat-o sub bara transversală pentru un 1-2 mincinos. Un gol (dar și un prim șut pe poartă) venit în minutul 67, când adversarii trăseseră deja de...16 ori.
Ce doare? Pe hârtie, diferența între tânărul fotbalist slovac și cel român nu e mare, însă pe teren a părut că unii știu și își doresc să joace fotbal, în timp ce oponenții se prezintă la un meci de la turneul final doar pentru a-l bifa și nu și-au propus să scoată ceva concret.
Chiar dacă puteam egala complet ilogic pe final, la fel ca în Elveția - România 2-2, la o ocazie a lui Matei Ilie, rămân alte și alte întrebări de pus: câte trenuri vor să mai piardă Rareș Ilie și Octavian Popescu? De ce nu ne putem reveni după eșecuri? De ce pierdem mereu lupta fizică? De ce nu avem selecționeri care să motiveze echipa și să o scoată din groapă în momentele grele? Și multe alte întrebări la care vom încerca să aflăm răspunsul, din păcate, de la o altă generație.
