Robert Badea, legitimat la Steaua Bucureşti, a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz în proba de 400 m mixt din cadrul Campionatului Mondial de înot pentru juniori, la Otopeni.

Badea a încheiat cursa cu un timp excelent: 4:13.79 min. – nou record naţional la categoriile 17, 18 şi +19 ani.

Potrivit news.ro, aurul şi argintul le-au revenit japonezilor Raito Numata (4:11.37) şi Yumeki Kojima (4:12.99).

Daria Silișteanu a câștigat și ea o medalie mondială

Rezultatul lui Robert Badea din seara asta vine după ce Daria Silișteanu (16 ani) a devenit vicecampioană mondială, miercuri.

Ea a cucerit medalia de argint în proba feminină de 100 m spate, în cadrul Campionatelor Mondiale pentru juniori. Daria, campioana europeană en-titre, a pornit de pe culoarul 5, a recuperat incredibil pe finalul cursei de 100 m spate şi a reuşit să aducă prima medalie a României la această ediţie a Mondialelor U18.

Campionatele Mondiale de înot pentru juniori au loc la Otopeni, între 19 şi 24 august cu participarea a 930 de sportivi din 124 de ţări. România a înscris 18 sportivi, un număr record la acest gen de competiţie.