VIDEO Sheriff Tiraspol, eliminată de un român din UEFA Champions League!

maccabi haifa - sheriff tiraspol Maccabi Haifa Sheriff Tiraspol Suf Podgoreanu Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 03 August 2023, 16:38
Data actualizarii: Joi 03 August 2023, 16:38

După ce a eliminat-o pe Farul Constanța în primul tur preliminar din UEFA Champions League, Sheriff Tiraspol a avut parte de o adevărată ”dramă” în turul următor.

Moldovenii au câștigat cu 1-0 la Tiraspol, dar au fost eliminați de Maccabi Haifa după returul din Israel, încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 4-1.

Sheriff Tiraspol, eliminată de un român din Champions League!

Tot Sheriff a fost cea care a deschis scorul, după 20 de minute, din penalty, iar calificarea părea să fie din ce în ce mai aproape. Campioana Israelului a restabilit egalitatea prin Chery în minutul 33 și a trimis meciul în prelungiri cu golul lui Jaber din minutul 85.

În prelungiri, Maccabi a mai lovit de două ori. La golul de 3-1 a contribuit decisiv Suf Podgoreanu (21 de ani), israelianul cu cetățenie română, cumpărat de campioana Israelului de la Spezia Calcio pentru 500.000 de euro.

Suf a deviat excelent mingea cu capul către Din David, care a înscris cu un șut excelent din interiorul careului, lăsându-l pe portarul advers fără replică. 

Eric Shuranov a dus scorul la 4-1, iar Maccabi și-a asigurat calificarea în turul trei preliminar al UEFA Champions League, unde va întâlni Slovan Bratislava.

Pentru Maccabi, prezența în turul trei preliminar al UEFA Champions League este echivalentul unei prezențe sigure în grupele Conference League.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!