Secretul succesului lui Ajax: nimic lasat la voia intamplarii! Cum au ajuns in semifinalele Champions League

Ajax Amsterdam Liga Campionilor Secretul succesului lui Ajax: nimic lasat la voia intamplarii! Cum au ajuns in semifinalele Champions League
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 Aprilie 2019, 16:32
Data actualizarii: Miercuri 17 Aprilie 2019, 16:35

Olandezii au facut din fotbal o stiinta multidisciplinara. 

Gabriel Chirea
[email protected]

“Gasca nebuna” a lui Erik ten Hag a venit din calificari si a ajuns pana in semifinalele Champions League. A eliminat in preliminarii pe Sturm Graz (turul 2 / 2-0, 3-1), Standard Liege (turul 3 / 2-2, 3-0) si Dinamo Kiev (play-off / 3-1, 0-0), a terminat pe locul secund si neinvinsa o grupa cu Bayern Munchen (1-1, 3-3), Benfica Lisabona (1-0, 1-1) si AEK Atena (3-0, 2-0). In „optimi”, olandezi au eliminat in mod surprinzator pe Real Madrid, campioana Europei din ultimele 3 sezoane, dupa 1-2 pe teren propriu si 4-1 pe Santiago Bernabeu, pentru ca in „sferturi” sa o surclaseze pe Juventus, campioana Italiei din ultimele 8 sezoane (1-1, 2-1).

Principalul secret al echipei olandeze a fost pregatirea fizica exceptionala, care i-a permis sa joace de la egal cu Real Madrid si Juventus si, in multe momente, sa domine si chiar sa sufoce cu presingul avansat aceste doua mari cluburi europene. Cel care care se ocupa cu pregatirea la Ajax este Bjorn Rekelhof, care a venit la club in 2012. „Aici, la Ajax, antrenamentele se fac cam 70% cu mingea la picior. Jucatorii nostri tineri nu urasc pregatire fizica, noi chiar trebuie doar sa ii mai infranam. Tinerii sunt ca niste catei: sunt foarte dornici, alearga si zburda peste tot. In prima zi sunt plini de entuziasm, in a doua zi apar durerile musculare, iar in a treia zi trebuie sa incepem sa ii monitorizam bine, pentru a evita surprizele neplacute. Facem totul gradual si conlucram cu toate departamentele clubului. La noi jucatorii sunt in centrul pregatirii, nu copiem metodele de pregatire fizica la moda”, spunea preparatorul fizic olandez.

Un sud-african a revolutionat clubul

O parte din merit ii poate fi acordat si lui Gavin Benjafield, un sud-african care a ocupat functia de Performance Director si care a implementat o filosofie de lucru noua, care a dus la imbinarea perfecta a cunostintelor de tactica, tehnica, pregatire fizica, pregatire individuala, asistenta medicala, fizioterapie, nutritie, nutritie ortomoleculara, ortopedie, consiliere si indrumare mentala. „Avem jucatori care au jucat in aproape toate meciurile unui sezon, dar si care au fost pe masa fizioterapeutului aproape in fiecare zi. Nu pentru ca ar fi fost accidentati, ci pentru ca recuperarea este la fel de importanta ca antrenamentul. Cand iti impingi corpul aproape de limite, trebuie sa te asiguri ca il pregatesti cat se poate de bine pentru urmatoarea incercare. Altfel am vorbi doar de jucatori valizi si de jucatori accidentati. Acest lucru este in concordanta cu viziunea lui Johan Cruijff, care spunea ca trebuie sa lucram permanent cu specialistii pentru a preveni accidentarile si pentru a imbunatati detaliile fizice. Trebuie sa se puna accentul pe posibilitatile de instruire in loc de imposibilitatile medicale. Trebuie sa ducem jucatorii la un nivel fizic cat mai apropiat de potentialul lor fizic maxim”, spunea sud-africanul, care a lucrat ca performance director si a condus echipe multidisciplinare de imbunatatire a performantei sportive la Ajax Cape Town, Ajax (2012-2016) si Watford (locul 10 in Premier League si finalista a FA Cup).   

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!