Prima manșă se joacă la Skopje și poate fi urmărită LIVE pe VOYO. Fazele importante vor putea fi vizionate pe Sport.ro.

Florin Gardoș și Ciprian Marica au analizat prima repriză din meciul Shkendija – FCSB

Gardoș crede că roș-albaștrii au făcut o primă repriză bună, iar prestația echipei a adus aminte de evoluțiile lui FCSB din sezonul trecut, când a impresionat în Europa League. Totuși, fostul fundaș a remarcat probleme mari în defensivă, mai ales la Mihai Popescu, care, încă din startul meciului, a făcut o greșeală care le putea aduce un gol nord-macedonenilor.

A fost o repriză bună, am regăsit echipa din sezonul trecut european, au fost câteva faze foarte bune, dar tot ei au avut ocaziile mai mari. In minutul 2, a fost faza când am avut noroc că nu au marcat. Am avut impresia că Mihai Popescu a încercat să iasă la intercepție, să anticipeze o pasă, pentru că nu era deloc poziționat bine. E o regulă la fotbal, când adversarul are mingea în posesie și nu e un coechipier de-ai tăi în fața lui, trebuie să îți iei distanță de câțiva metri, ceea ce nu s-a întâmplat la faza asta și putea să iasă rău”, a spus Florin Gardoș la emisiunea Studio Sport.

Ciprian Marica nu are nicio emoție în legătură cu rezultatul de la Skopje și susține că este doar o chstiune de timp până când roș-albaștrii vor reuși să marcheze. Totodată, Marica spune că FCSB ar trebui să încerce să înscrie cu șuturi de la distanță.

Eu cred că meciul e într-o singură direcție, chiar dacă au avut două ocazii macedonenii, FCSB domină partida, pare doar o chestiune de timp până va veni golul. Sigur, trebuie să încercăm mai mult cu șuturi de la distanță, se apără pe două linii, dominăm, controlăm partida, nu văd să ne pună probleme și să nu putem câștiga acest meci”, a completat Marica.